Traian Băsescu, fostull președinte al României
Traian Băsescu, fostull președinte al României

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat luni seara un avertisment privind posibile mișcări sociale de amploare după alegerile prezidențiale, ca urmare a invalidării candidaturii lui Călin Georgescu.

„Având în vedere cascada de falsificare a alegerilor prezidențiale, în mod cert după terminarea alegerilor există riscul unor tensiuni formidabile în societatea românească. Ar trebui să se gândească formula de detensionare printr-o măsură”, a declarat Băsescu.

Fostul șef al statului a criticat în termeni duri lipsa de comunicare a instituțiilor statului cu privire la motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii lui Georgescu, transmite B1TV.

„Oamenii ăștia trebuie convinși că Georgescu a fost eliminat pe bună dreptate și în mod corect, legal din cursa prezidențială. Dar nu vor putea fi convinși dacă autoritățile statului stau pitite”, a subliniat Băsescu.

El l-a caracterizat pe Călin Georgescu drept „un șarlatan ordinar” care „prin apel mereu la Dumnezeu, la pace, la nu știu ce a prostit o groază de oameni”, însă a atras atenția că absența explicațiilor oficiale nu face decât să alimenteze nemulțumirile susținătorilor acestuia.

„Uitați-vă că BEC-ul nu a pus purtătorul de cuvânt care era talentat în a transmite mesaje să explice decizia pe care a luat-o Biroul Electoral Central. Guvernul tace, deși e organizatoru alegerilor. Toată lumea lasă să se producă jocul televiziunilor, care probabil pe bani, pe interese unele s-au angajat de o parte sau de alta”, a afirmat fostul președinte.

Băsescu consideră„riscul unei explozii sociale este mare în lipsa unor explicații convingătoare” și a subliniat că „dacă s-ar duce o politică de explicare a ceea ce se întâmplă în actul decizional în procesul electoral măcar o parte din cei care cred că li s-a furat acest șarlatan ordinar care e Georgescu, măcar o parte din acei oameni s-ar întoarce înapoi în rândul celor care nu vor să fie păcăliți de un candidat”.

În opinia fostului președinte, responsabilitatea primară de a oferi explicații publice revine Biroului Electoral Central: „Sunt responsabili de decizia luată ieri. Premierul și președintele pot să vină în spatele explicației pe care o dă BEC și să consolideze către electorat cele explicate de BEC, dar atâta timp cât BEC-ul se limitează să transmită un comunicat, mă tem că nu e suficient și vom vedea efectele în perioada următoare.”

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *