Avocații stau la coadă să intre la tribunal, la rând cu justițiabilii, iar rândul de oameni se întinde cu mult peste treptele Tribunalului București, până la bariera din parcare, adică pe aproape 100 de metri. Aceasta este consecința unei hotărâri a CSM cu privire la reluarea proceselor publice în contextul măsurilor de protecție împotriva coronavirusului. Avocații sunt revoltați și spun că nu își pot desfășura activitatea în aceste condiții.
„Ditamai coadă azi la TMB. De mâine, probabil va ajunge până la Unirea Shopping Center, că doar a organizat Doamna Prezident situaţia. După cum am spus şi ieri, eu nu am de gând să-mi fac meseria în aceste condiţii.
Nu am de gând ca, după peste 2 luni de stat în grotă, să iau în bot, frontal, astfel de «organizări». Nu mi-e de moarte, ci de zăcut. N-am timp şi pentru aşa ceva” a scris avocata Elenina Nicuţ pe Facebook.
Avocata propune reluarea lucrului în instanțele de judecată doar când va exista un set de reguli clare prin care să se evite aglomerația, mai ales că dosarele s-au amânat pe bandă rulantă și în situații mai puțin importante
„Până când situaţia nu va fi organizată în mod acceptabil, nu zic rezonabil, avocaţii ar trebui să stea acasă.
S-au amânat pe bandă rulantă dosare pentru motive para-legale, cum ar fi protestele pentru lovele, deci cu atât mai mult se vor amână pentru motive ceva mai legale, precum protestul pentru respectatea dreptului la sănătate, viaţă, demnitate etc al justiţiabilului, în general, şi al avocatului, în special”, scrie avocata pe Facebook.
Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat măsuri privind desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare în instanţele judecătoreşti începând cu data de 15 mai 2020. Hotărârea nr. 734 a fost votată cu 8 voturi „pentru” şi 2 „împotrivă”, relatează Adevărul.
Nu este clar însă dacă hotărârea este obligatorie sau doar o recomandare. Mai mult, nu este reglementat accesul publicului în sălile de judecată.
În plus. Ministerul Justiţiei a asigurat echipamente de protecţie pentru magistraţi şi pentru personalul auxiliar din instanţe, dar aceste mijloace nu sunt distribuite şi justiţiabililor sau avocaţilor.
Avocații stau la coadă. Judecător: se pot face abuzuri
Judecătoarea Gabriela Baltag este de părere că proiectul de hotărâre conţine prevederi care pot aduce limitări sau pot genera abuzuri.
„Şi m-am gândit: de vreme ce în instanţele noastre nu am accepat să găsim soluţii de cumpărare, de achiziţionare să spunem, de recomandare a se achiziţiona mijloace de măsurare a temperaturii mă întreb cum şi care va fi responsabilitatea persoanei menţionată la art.5 alin. 2 din cadrul detaşamentului de pază cu depistarea sau sesizarea simptomelor de infectare cu SARS-CoV-2? Îl priveşte pe cetăţean, vede dacă strănută, dacă are ochii roşii? Are pregătinea necesară? Ne-am gândit că poate ar fi trebuit să fie un protocol, o persoană responsabilă, calificată. Cum putem să împiedicăm un eventual sau un posibil abuz? Pentru că se poate întâmpla ca unii cetăţeni care nu au nimic să nu fie lăsaţi – şi vorbesc de cetăţeni, nu mai spun de avocaţi sau de consilieri juridici – (n.r. – să intre în instanţă). Cum vom gestiona această situaţie care poate duce la consecinţe foarte mari? Cum vom face acest lucru? Nu avem criterii, nu avem absolut nimic care să ne aducă garanţii corespunzătoare”.