vineri, martie 6, 2026
12.5 C
București

Avocatul Poporului a atacat la CCR ordonanța tăierilor la stat adoptată de Guvernul Ilie Bolojan

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională ordonanța de urgență care prevede reducerea cu 10% a posturilor din administrațiile locale și județene. Adoptată recent de guvernul Bolojan, măsura face parte dintr-un amplu plan de reformă publică.

Ordonanța de urgență, care deja se aplică, a fost contestată la CCR de Avocatul Poporului. În cazul în care judecătorii constituționali îi vor da dreptate, Parlamentul va fi obligat să modifice legea în conformitate cu decizia Curții.

Măsurile adoptate de guvernul condus de Ilie Bolojan vizează eliminarea a peste 45.600 de posturi din administrația locală, din care aproape 12.800 sunt ocupate. Aceste schimbări au fost deja publicate în Monitorul Oficial.

Ordonanța prevede și alte modificări, precum scăderea sporului de doctorat, creșterea progresivă a vârstei de pensionare pentru militari, și ajustări la reglementările privind achizițiile de imobile și vehicule, precum și la amenzile de circulație.

Guvernul a anunțat că unul dintre principalele puncte ale reformei este reducerea numărului de posturi din administrația locală. Numărul maxim de posturi pentru fiecare unitate administrativ-teritorială va fi redus cu 30%, însă reducerea nu trebuie să depășească 20% din posturile ocupate.

Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului și al consiliului județean, precum și a instituțiilor publice locale, trebuie finalizată până la 1 iulie 2026. Alternativ, cheltuielile salariale pentru posturile ce urmează a fi desființate pot fi reduse temporar în 2026, urmând ca posturile să fie eliminate în 2027.

Reduceri suplimentare de personal sunt planificate și la prefecturi cu 25%, în ministere cu 10% (cu anumite excepții), și în numărul de consilieri din cabinetele demnitarilor, atât la nivel central, cât și local.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine