Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Dragoș Pîslaru, verificat de SPP: „Am primit un nou mesaj în care își cerea scuze”

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, a declarat joi că persoana despre care a scris marți pe Facebook că l-a amenințat cu moartea l-a contactat și și-a cerut scuze. Demnitarul a mai precizat și că a anunțat autoritățile după ce a primit mesajul amenințător.

Într-adevăr, un caz în care cineva mi-a scris un text pe care-l am și pe stat pe social-media. De obicei, nu mă vait în public, dar era o oră întârziată și am simțit nevoia să descarc acest lucru.

Am anunțat autoritățile, a fost un răspuns extrem de rapid, o analiză de risc a persoanei respective și vă pot spune că ieri am primit un mesaj de la aceeași persoană, care își cerea scuze, spunea că e în starea de ebrietate și că nu mai face și așa mai departe”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Întrebat ce autorități a anunțat, Dragoș Pîslaru a menționat că Serviciul de Protecție și Pază (SPP).

A fost informat și mai departe mi s-a părut că a acționat absolut ireproșabil din acest punct de vedere”, a spus acesta.

La întrebarea dacă era legitim un control din partea SPP în acest caz, Dragoș Pîslaru a evitat inițial să răspundă, însă mai apoi a precizat că „este o chestiune foarte clară, autoritățile statului trebuie anunțate atunci când ai o astfel de situație”.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Pîslaru explică finalizarea renegocierii PNRR: România păstrează 21,5 miliarde de euro din fonduri europene

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a oferit...

Scandalul fondurilor UE în Polonia: Subvenții pentru cluburi de swingeri și iahturi zguduie coaliția lui Donald Tusk

O inițiativă de transparență menită să demonstreze buna gestionare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine