Bilanțul palestinienilor uciși de la asaltul israelian din Gaza a depășit cifra de 29.000 de persoane, au transmis luni oficiali ai Ministerului Sănătății din Fășia Gaza. Majoritatea sunt civili, și foarte mulți copii.
Asaltul Israelului în Gaza a ucis peste 29.000 de palestinieni începând cu 7 octombrie iar peste 69.000 de palestinieni au fost răniţi, ceea ce a copleşit spitalele din teritoriu, dintre care mai puţin de jumătate funcţionează măcar parţial. Ministerul nu face distincţie între civili şi combatanţi în numărătoarea sa transmite France 24, preluat de PsNews.
Agenţiile ONU avertizează asupra unei „explozii” a numărului de decese de copii din Gaza. O lipsă alarmantă de alimente, o malnutriţie în creştere şi răspândirea galopantă a bolilor ar putea declanşa o explozie a deceselor de copii în Gaza, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite.
După 20 de săptămâni de război al Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza, agenţiile ONU au avertizat că alimentele şi apa potabilă au devenit „incredibil de rare” în teritoriul palestinian, adăugând că aproape toţi copiii mici au boli infecţioase.
„Fâşia Gaza este pregătită să fie martora unei explozii a deceselor de copii care pot fi prevenite, ceea ce ar agrava nivelul deja insuportabil al morții copiilor din Gaza”, a declarat Ted Chaiban, şeful adjunct al acţiunii umanitare la agenţia ONU pentru copii UNICEF.