Posted inActualitate

Blinken, avertisment pentru Putin, de la București: „Nu a funcționat și nu va funcționa”

blinken

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus, miercuri, la finalul reuniunii miniștrilor de Externe ai NATO de la București, că Vladimir Putin mizează pe faptul că aliații occidentali îi vor lăsa singuri pe ucraineni și că va putea dezbina NATO: „Nu a funcționat și nu va funcționa, îi vom arăta că se înșală”.

Blinken a afirmat că în ultimele două săptămâni Rusia a bombardat peste o treime din sistemele energetice din Ucraina, lăsând milioane de oameni fără căldură, apă și electricitate, el vorbind despre „un război barbar al președintelui Putin”.

Principalele declarații făcute de șeful diplomației americane la finalul reuniunii NATO care a avut loc timp de două zile la București:

  • „Ucraina continuă să își îmbunătățească situția pe câmpul de luptă, dar Putin atacă în continuare populația civilă.
  • Copiii, cei bătrâni și cei bolnavi sunt noile ținte ale lui Putin și le lovește în mod barbar și intenționat. Urmează o iarnă grea.
  • Vrea să îi determine pe ucraineni să plece de acasă, să fie înfometați și să crească prețurile la energie, să dezbine NATO.
  • Putin crede că îi vom lăsa singuri. Nu a funcționat și nu va funcționa, îi vom arăta că se înșală. Suntem alături de Ucraina, deși costurile sunt mari, dar altfel ar fi și mai mari.
  • Vom continua să îi arătăm că greșește
  • A închide ochii când Rusia fură teritorii ar avea repercusiuni în toată lumea.
  • Susținerea noastră pentru Ucraina este neclintită
  • Atacurile asupra civililor arată că Putin nu vrea rezolvarea pe calea diplomației. Diplomația poate câștiga doar dacă noi sprijinim Ucraina pe câmpul de luptă, pentru ca la masa negocierilor să aibă argumente
  • Sunt încrezător că NATO va continua să faă față provocărilor de la acest moment și celor care vor veni”.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *