Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat, marți, că a depus o nouă plângere împotriva Hotărârii Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, care a constatat că lucrarea sa de doctorat este „profund viciată” de plagiat și de „citare defectuoasă și incorectă”. Tot marți, Tribunalul Sălaj a respins prima plângere formulată de ministrul de Interne.
„Procedural, decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj este una FIREASCĂ în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat, înainte ca instanța să dea un verdict. Este FIRESC ca instanța să nu mai poată admite solicitarea inițială din moment ce această comisie a emis deja un act, Hotărârea nr. 1 de anul acesta, ignorând dosarul aflat pe rolul tribunalului, care urma să se pronunțe. Este evident că altfel ar fi arătat decizia tribunalului dacă Comisia de Etică nu ar fi cedat presiunilor de a fi “parțiali și subiectivi”, de a da “un verdict de plagiat fără niciun fel de judecată”, de “a-l arde pe Bode pe rug, în piața publică”, așa cum președintele Comisiei a recunoscut public. Dar, pentru că s-au grăbit să dea un astfel de verdict, este LOGIC ca instanța să respingă solicitarea inițială, care reclama ca fiind netemeinică și abuzivă decizia Comisiei de Etică transpusă în Hotărârea nr 10/2022. Așa cum alții au ales să mă discrediteze și eu am dreptul să îmi apăr demnitatea. Lupta mea pentru adevăr nu se oprește aici, ea abia acum începe. Ca atare, am formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1/2023 a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, în vederea desființării ei în integralitate, precum și a aspectelor subsecvente statuate în această decizie”, a anunțat ministrul, într-un mesaj pe Facebook.
Tribunalul Sălaj a respins, marți, ca „nefondată” prima plângere a ministrului prin care a cerut suspendarea hotărârii universității de a reanaliza teza sa de doctorat. Anterior deciziei Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, ministrul Bode atacase în instanță reanalizarea tezei sale de doctorat.
„În continuare, consider această decizie netemeinică, ilegală și abuzivă”, spune Bode despre decizia Comisiei. Pe 11 ianuarie, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a concluzionat, după a doua analiză, că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode este „profund viciată” de plagiat și de „citare defectuoasă și incorectă”. Anterior, în prima analiză comisia constata „unele abateri de la etica cercetării”.