joi, septembrie 24, 2026
17.9 C
București

Bodyguardul lui Pavel Durov este român. Culisele arestării miliardarului, la Paris: „Nu-i venea să creadă”

Bodyguardul miliardarului Pavel Durov este român și îl însoțea pe acesta în momentul în care a fost arestat, sâmbătă, la Paris, dezvăluie postul de televiziune TF1. Presa franceză a prezentat culisele arestării șefului Telegram, între timp inculpat în Franţa şi plasat sub control judiciar pentru 12 infracţiuni.

De luni de zile, anchetatorii francezi urmăreau avionul privat al lui Durov. I-au analizat stilul de viaţă, anturajul şi locurile frecventate de miliardarul în vârstă de 39 de ani care a făcut avere, printre altele, prin dezvoltarea serviciului de mesagerie criptată Telegram.

În martie 2024, un judecător a emis un mandat de percheziţie, iar Pavel Durov a fost pus pe lista persoanelor căutate (FPR).

În dimineaţa zilei de 24 august, s-a declanşat o alertă pe telefoanele poliţiei: Pavel Durov era înregistrat într-un plan de zbor de la Baku (Azerbaidjan) la Le Bourget, Paris.

Imediat a fost constituită o echipă, iar odată cu confirmarea prezenței sale la bord, a început operațiunea „arestarea”.

Momentul arestării

Când a coborât din avion, nu părea nimic ieşit din comun pentru miliardar. Fără niciun poliţist la vedere, Pavel Durov îşi strânge bagajele şi se îndreaptă spre salonul VIP al aeroportului Le Bourget. Alături de el se află asistenta sa (care este foarte activă pe Instagram, postând fotografii din călătoriile sale cu Durov) şi bodyguardul său român. Cei trei s-au aşezat în salonul rezervat de obicei VIP-urilor pentru verificarea identităţii.

Au sosit primii ofiţeri PAF (Poliţia de Frontieră). Oficialii i-au invitat să urce la etaj. În acest moment a fost declanşată „capcana”. Poliţiştii l-au informat cu privire la drepturile sale şi i-au precizat că se află în prezent în custodia poliţiei.

„Nu-i venea să creadă”, a comentat o sursă.

Asistenta şi bodyguardul său au fost exceptaţi de la arestul poliţiei. Cu toate acestea, ei au fost interogaţi în cadrul anchetei, dar nu au fost formulate acuzaţii împotriva lor.

Ultimele știri

Nicușor Dan avertizează la ONU despre pericolul rețelelor sociale. „Vocea individului nu mai este auzită”

Nicușor Dan a avertizat la ONU asupra manipulării prin rețelele sociale și a vorbit despre Ucraina, Moldova, Gaza și Iran.

Nicușor Dan respinge o guvernare PSD-AUR. „Nu este o direcție în care eu vreau să mergem”

Nicușor Dan spune că o guvernare PSD-AUR nu este direcția în care își dorește să mergem și speră la un guvern prooccidental.

Reacția PNL după ce PSD i-a cerut lui S. Mureșan să-și depună mandatul: „Ce anume nu convine?”

PSD cere demisia lui Siegfried Mureșan. PNL răspunde prin Raluca Turcan, care întreabă ce nu convine din programul de guvernare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine