luni, iunie 9, 2025
31 C
București

Călin Georgescu și-a închis Asociația Pământul Strămoșesc cu un mesaj de adio

Asociația „Pământul Strămoșesc”, fondată de fostul candidat la președinție Călin Georgescu și folosită ca vehicul ideologic pentru promovarea proiectului său conspiraționist „Apă. Hrană. Energie”, s-a dizolvat oficial pe 6 iunie 2025. 

În spatele mesajului liric de adio, plin de referințe la suferința neamului și jertfa strămoșilor, se află însă una dintre cele mai toxice rețele de reciclare a simbolisticii legionare și a radicalismului mistic în România ultimilor ani.

Potrivit paginii de internet pamantulstrămoșesc.ro, unde este publicat proiectul economic al candidatului independent la prezidențiale, Asociația Pământul Strămoșesc este condusă de Călin Georgescu, care este președinte și membru fondator. Vicepreședinte este Ciprian Arghirescu, iar director al asociației este Monica Danciu. Asociația are mai mulți membri, membri asociați sau coordonatori.

Mesajul de despărțire: neam, români și durere

„Această lucrare nu s-a născut din ambiții lumești, ci dintr-o durere tăcută și dintr-un dor care nu mai putea fi ținut în piept. A fost glasul unei generații care a înțeles că uitarea este o formă de moarte – și că un neam care nu-și mai plânge strămoșii nu-și mai poate iubi copiii”, au scris fondatorii în mesajul de adio publicat pe Facebook.

În spatele acestei retorici regăsim formula deja consacrată a naționalismului mistic românesc: neamul, suferința colectivă, cultul strămoșilor, pământul sacralizat, amenințările lumii moderne și promisiunea renașterii din cenușă.

Asociația nu a fost doar un ONG cultural. În fapt, ea a servit ca vehicul politic și ideologic pentru Călin Georgescu, personaj care în ultimii ani a încercat să coaguleze o platformă prezidențială suveranistă, bazată pe o versiune românească, în jurul proiectului „Apă. Hrană. Energie”, despre care fostul candidat la prezidențiale a scris și două cărți, pline cu fake news-uri și teorii ale conspirației, care au prins la publicul din țara noastră.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

USR cere un PREMIER înainte de a discuta măsurile economice

Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a afirmat duminică seară,...

Românii pot descărca din 9 iunie aplicația pentru noul buletin electronic. Ce pot face cu ea

Ministerul Afacerilor Interne a lansat luni, 9 iunie, aplicația...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine