Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a explicat joi seara, la Antena 3 CNN, cum se va face plata pensiilor şi salariilor atât pentru ultimele luni din 2024 cât şi după adoptarea bugetului de noul Guvern. „Trebuie să fim cumpătați, să asigurăm un trend de normalitate pentru România ca să nu ne îndatorăm fără sens prea mult, ca să rămânem credibili în faţa investitorilor străini şi ca să putem ieşi din acest deficit de peste 8%”, a spus el.
„Obiectivul meu este să asigurăm plata salariilor şi a pensiilor la nivelul anului 2024, fără să ne asumăm riscuri. Acest lucru a însemnat o Ordonanţă de Urgenţă prin care peste 126 de miliarde de lei a fost practic cheltuieli tăiate de stat, ori cheltuieli care au fost prorogate şi nu au fost puse în aplicare câteva legi, ori au fost îngheţări de cheltuieli la nivelul intituţiilor.
Acest lucru ne permite să plătim salariile şi pensiile la nivelul lunii noiembrie 2024. Cu siguranţă îmediat ce bugetul permite se pot face indexările de pensii”, a spus Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a subliniat că „Ordonanţa trenuleţ„ nu a fost o decizie uşoară şi plăcută pentru nimeni.
„Rolul nostru la Ministerul de Finanțe este să fim cumpătați să nu ne asumăm riscuri, să asigurăm stabilitate macroeconomică pentru România şi să ne respectăm angajamentele. Dacă am spus că plătim salariile şi pensiile să le putem plăti.
Nu ne putem asuma riscuri în condițiile în care în octombrie-noiembrie România s-a angajat în faţa Comisiei Europene să ajungă pe un trend de sustenabilitate şi această sustenabilitatea este mult mai importantă decât o asumare de majorări de cheltuieli sau o majorare de salarii, de exemplu, nesustenabile.
Trebuie să fim cumpătați, să asigurăm un tren de normalitate pentru România ca să nu ne îndatorăm fără sens prea mult, ca să rămânem credibili în faţa investitorilor străini şi ca să putem ieşi din acest deficit de peste 8%”, a spus Tanczos Barna, care a subliniat că nu se ia în calcul majorarea TVA-ului la construcţia bugetului şi nu se va modifica impozitul pe salarii.