Dezinsecția și tratamentul împotriva căpușelor ar putea începe de săptămâna viitoare în București, a declarat primarul general, Nicușor Dan, care a recunoscut că există „o restanță” la acest capitol.
Săptămâna viitoare ar putea începe procedurile de dezinsecție, deratizare și dezinfecție în parcurile din București, după ce oamenii s-au plâns din cauza căpușelor și a șobolanilor, a declarat Nicușor Dan într-o conferință de presă, potrivit B1TV.
Dezinsecția și tratamentul împotriva căpușelor. „Avem o restanță cu dezinsecția, deratizarea, dezinfecția, cu gropile și cu iarba din parcuri. Săptămâna viitoare o sa rezolvăm, încep să rezolvăm aceste probleme. Am avut o problemă cu bugetul, cu întârzierea aprobării lui și faptul că aceste servicii erau prestate de. Companiile municipale nu au fost finanțate, nu mai au oameni, utilaje, ITP, sunt chestiuni tehnice care au făcut ca aceste chestiuni tehnice care au făcut sa întârzie. Avem banii și o să încep să rezolvam restantele. Dezinsecția,dezinfecția, deratizare, am avut o ședință de consiliu în care am aprobat planul anual. Trebuia ca compania municipală să ne spună dacă poate să îl îndeplinească, dacă nu, mergem cu achiziție publică.
Sper că începe de săptămâna viitoare, dacă compania noastră nu poate să facă, depinde cat de mult durează achiziția publică. E o chestiune de zile”, a spus Primarul General al Capitalei.