Permis auto

În România, în decursul unui an sunt schimbate aproximativ două milioane de permise auto și certificate de înmatriculare a autovehiculelor. Suma pentru livrarea acestora într-un an se ridică la aproximativ 5,8 milioane de euro. Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) achiziționează servicii de curierat în valore de 23 de milioane de euro pentru livrarea permiselor auto și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor, pentru următorii 4 ani. Pe întreaga perioadă de derulare a acordului-cadru se vor efectua 9.600.000 de trimiteri.

Obiectivul licitației este reprezentat de achiziția serviciilor de curierat care să asigure livrarea door-to-door a permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare. Prestatorul de servicii va avea obligația de a asigura, în fiecare zi lucrătoare, de luni-până vineri, preluarea plicurilor cu valoare asigurată, de la sediul Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor – DRPCIV, din Șos. Pipera nr. 49, București, sector 2. Preluarea trimiterilor se va face de două ori pe zi, a doua preluare fiind până la ora 15:00. Acesta va asigura livrarea trimiterilor la adresa solicitanţilor de permis de conducere sau de certificat de înmatriculare, din toate localităţile din România.

Prin punerea în aplicare a acestui proiect, fiecare cetățean, indiferent unde are domiciliul, la sat, comună, oraș, reședință de județ, nu mai depinde de programul de lucru al ghișeelor de eliberare documente și nici nu mai este nevoit să se deplaseze la sediul serviciilor publice comunitare.

Valoarea totală a contractului de achiziții este de 115 milioane de lei, cu TVA, adică 23 de milioane de euro. Durata contractului este de 48 de luni. Criteriul de atribuire al contractului este reprezentat de cel mai bun raport calitate-preț, unde componența financiară are o pondere de 90%, iar componența calitativă are o pondere de 10%.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *