Pe una dintre turlele Catedralei Naţionale din București poate fi văzut mai nou un imens cod QR. Odată scanat, acesta te direcţionează pe site-ul Patriarhiei Române, pictămcatedrala.ro. Mai exact, în secţiunea „CONTRIBUIE”, unde cei care accesează pot vedea care sunt conturile în euro şi lei cât şi metodele de plată pe care le-ar putea utiliza pentru a susţine continuarea lucrărilor pentru pictura în mozaic a Catedralei Naționale.
Totodată, în aceeaşi secţiune, cei care scanează codul QR pot afla detalii despre cum pot dona pentru o anumită icoană, un anumit sfânt sau o scenă, potrivit G4Media.
Termenul de cod QR este un acronim pentru Quick Response Code (Cod Răspuns Rapid). Potrivit digitalcitizen.ro, Codurile QR sunt coduri de bare pătrate (bidimensionale), care au fost inventate și folosite inițial în Japonia.
La fel ca orice alt cod de bare, un cod QR nu este nimic mai mult decât o metodă de a stoca informație într-o etichetă vizuală, ce poate fi citită de o mașină. Datele conținute de un cod QR pot fi orice, de la un simplu text, la adrese de e-mail, numere de telefon și așa mai departe.
Sursa foto: G4Media.ro