Milioane de români aşteaptă cu nerăbdare anul 2024 datorită promisiunilor cu majorări salariale promise de Guvern. Însă, la mai puţin de o lună Executivul pare că s-a sucit. Categoriile care au fost neglijate în calcului bugetului pe anul viitor.
Vorbim despre o Ordonanță de Urgenţă pregătită de Ministerul de Finanțe care prevede majorări de salarii de la 1 ianuarie 2024, dar nu pentru toţi bugetarii români, potrivit Antena 3 CNN.
ractic ar fi vorba despre o creştere salarială de 5%, însă ca beneficiari vor fi şi miniștrii, secretarii de stat, parlamentarii şi chiar președintele Klaus Iohannis.
”Art. I – (1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, se arată în Ordonanța de Urgență.
Astfel, la un calcul simplu, la salariul unui demnitar de 11.000 lei, 5% înseamnă majorări de peste 500 lei. Asta în condițiile în care în anul 2024, Guvernul a „uitat” de promisiunile de majorări salariale făcute de exemplu profesorilor.
Reamintim că greva profesorilor din acest an a fost oprită de Guvern cu promisiuni salariale de 50%. Ei bine, de la 1 ianuarie 2024, potrivit acestei Ordonanțe de Urgenţă, dascălii vor primi numai 20% în două trepte 13% de la 1 ianuarie 2024 și 7% de la 1 august 2024.
”Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, se arată în proiectul de ordonanță.