CCR a decis: Foștii parlamentari rămân cu pensiile speciale

Curtea Constituțională a decis că foștii parlamentari rămân cu pensiile speciale. Judecătorii susțin că eliminarea pensiilor speciale nu se aplică retroactiv.

Judecătorii Curții Constituționale au decis cu puțin timp în urmă că un drept câștigat nu poate fi luat printr-o lege, asta înseamnă că legea dată în vară de parlamentari, care viza eliminarea pensiilor speciale pentru aleși, nu poate fi aplicată pentru parlamentarii aflați deja în plată pentru pensiile speciale.

Chiar dacă sesizarea a venit de la o instanță din Vrancea și a fost făcută doar de câțiva parlamentari, decizia de astăzi se va aplica pentru sutele de foști deputați și senatori și își vor reprimi pensiile speciale de acum înainte, inclusiv pe această perioadă de vară și până acum, când au fost stopate la plată.

Ultimele știri

Soluţia propusă de Radu Miruţă, fost ministru al Apărării, pentru „corectarea nedreptăţii” de la pensiile militare

Radu Miruță propune un fond din daunele recuperate de MApN pentru actualizarea pensiilor militare, considerată o obligație restantă.

România ar putea evita retrogradarea la „junk”. Nazare spune că totul ține de disciplina fiscală a statului

Alexandru Nazare spune că România poate evita retrogradarea la junk și confirmă indexarea pensiilor, dar e rezervat privind reducerea TVA la alimente.

Inteligența artificială intră în sălile de judecată din România. Platforma OPTIMUS a generat peste 1,14 milioane de transcrieri

Platforma OPTIMUS folosește inteligența artificială pentru a transcrie automat ședințele de judecată din peste 1.000 de săli din România.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine