cherches

Foarte speriat și panicat. Așa a fost descris Cătălin Cherecheș de către taximetristul care l-a ajutat să fugă din Baia Mare. Primarul a urcat în grabă în mașină, având doar o borsetă. A scris pe parbriz Satu Mare și i-a făcut semn să plece. Șoferul, care îl cunoaște pe primar de 4-5 ani, a mai spus că edilul din Baia Mare era foarte speriat și panicat. „Avea o gentuță mică, tip borsetă, un pic mai mare, o geacă și-un hanorac, că ploua afară. Era foarte speriat, panicat. Noi ne cunoaștem de 4-5 ani de zile”, a declarat taximetristul care l-a ajutat pe Cherecheș să ajungă în vamă.

„M-a chemat, sus, în primărie. Acolo au avut loc niște chestii, pe care le-am povestit la poliție. M-a trimis la o locație ca să aștept. Am crezut c-aștept pe cineva. A venit în fugă, a urcat sus, după care mi-a făcut semn să mă duc și mi-a scris pe parbriz «Satu Mare». Am ajuns în Satu Mare, erau niște taxiuri acolo, două taxiuri. Am oprit lângă ele. S-a urcat într-un taxi și-a plecat. Avea o gentuță mică, tip borsetă, un pic mai mare, o geacă și-un hanorac, că ploua afară. Era foarte speriat, panicat. Noi ne cunoaștem de 4-5 ani de zile”, a precizat taximetristul care l-a ajutat. Cherecheș era sub control judiciar Polițiștii nu l-au găsit acasă pe primarul Băii Mari, vineri dimineață, după ce condamnarea la 5 ani de închisoare a rămas definitivă. El a fost dat în urmărire națională și ulterior s-a emis și un mandat european de arestare pe numele său, după apariția unor informații potrivit cărora el fugise deja din țară. Este de menționat că primarul din Baia Mare se afla sub măsura controlului judiciar, măsură stabilită de judecători, astfel că el nu avea voie să părăseacă țara fără încuviințarea instanței. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, potrivit Digi 24.

Când a fugit Cherecheș

Primarul din Baia Mare a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, Satu Mare, au declarat sâmbătă reperezentanții Poliției de Frontieră într-o conferință de presă. Edilul a ieșit din țară cu doar câteva ore înainte ca judecătorii să-l condamne definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită. Poliţistul de frontieră de la vama Petea, care a verificat mașina cu care a ieşit din ţară primarul condamnat va fi cercetat disciplinar, a anunțat șeful Poliției de Frontieră. Acesta din urmă a precizat că agentul este un polițist cu peste 20 de ani de experiență. Curtea de Apel Cluj a respins vineri apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară, respectiv a fost mărită de la 4 la 5 ani perioada în care Cherecheş are mai multe interdicţii (să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar).

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *