Ce le-a transmis Bolojan românilor care și-au tăiat pașapoartele după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile

Președintele interimar Ilie Bolojan a comentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, situația simpatizanților AUR care și-au tăiat pașapoartele în semn de protest după înfrângerea lui George Simion la alegerile prezidențiale.

“Nu cred că e recomandat să-ți tai pașaportul pentru că trebuie să-l refaci,” a declarat Bolojan, subliniind importanța respectului reciproc în politică, indiferent de rezultatul electoral.

Președintele interimar a făcut apel la unitate și reconciliere după perioada electorală tensionată, evidențiind responsabilitatea liderilor politici de a reduce polarizarea din societate.

“Cred că e recomandat ca cel care câștigă alegerile să fie conștient că există mulți oameni care nu l-au votat, care trebuie respectați, trebuie văzut care sunt motivele pentru care au votat într-un fel sau altul,” a explicat Bolojan.

El a subliniat nevoia de a “apropia cele două Românii” și de a “scădea tensiunea din societate”, considerând că aceasta este o responsabilitate comună a tuturor actorilor politici, indiferent de funcție sau nivel administrativ.

“Acest lucru este valabil peste tot și atunci când ești pe o funcție publică, nu joci doar pentru electoratul tău sau pentru cel care te-a votat, ci joci pentru toată comunitatea,” a concluzionat președintele interimar.

Ultimele știri

După ce a fost demisă de Oana Țoiu, Tamila Cristescu a primit laude pentru eforturile sale diplomatice. Ce spune Paolo Zampolli despre ea

Paolo Zampolli a lăudat contribuțiile Tamilei Cristescu la promovarea...

Cristian Preda și-a rupt diploma în direct. „Diplomele de doctorat au ajuns o povară”

Politologul Cristian Preda a rupt, în direct, diploma sa...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine