Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat, luni, că în Coaliţie s-a discutat despre taxarea pe muncă şi a cerut Ministerului Finanţelor o proiecţie, pentru a nu ajunge la un dezechilibru.

Acesta a precizat că majorarea salariului minim de la 1 iulie este în analiză, şi o decizie se va lua doar după ce vor sta de vorbă cu partenerii sociali.

Rareş Bogdan a declarat că în Coaliţie s-a discutat despre taxarea pe muncă care este una dintre cele mai mari din Europa şi, de asemenea, despre creşterea salariului minim, repsectiv despre situaţia profesorilor din diaspora care nu aveau contracte decât pe termen determinat şi nu aveau asigurată vechimea.

Ce spune Rareș Bogdan  despre scăderea taxelor pe salariul minim

Întrebat dacă vor scădea taxele pe salariul minim, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns: ”Cu toţii ne dorim asta, nu doar premierul. Am cerut Ministerului Finanţelor o proiecţie, tocmai pentru a nu ajunge la un dezechilibru care să ducă la o eventuală creştere de alte taxe, TVA, impozite. Asta e inacceptabil, şi atunci trebuie să găsim o soluţie, să vedem care este exact proiecţia pentru scăderea taxării muncii, respectiv pentru creşterea salariului minim, din ce moment, da asta după ce stăm de vorbă cu partenerii sociali, cu companiile, pentru că nu poţi să o faci de la Guvern, doar cu sindicatele, trebuie sî introduci în ecuaţie şi companiile”.

Rareş Bogdan a precizat că a cerut strict situaţia pe salarii, să vadă exact cele trei tipuri de taxe, ce înseamnă scăderea lor procentuală şi unde se creează un gap la încasări.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *