joi, aprilie 16, 2026
20.3 C
București

Ce spune George Simion despre încercarea fraților Tate de a-i obține susținerea

Liderul AUR a susținut că a aflat din presă despre încercarea fraților Tate, care, potrivit Reuters, le-ar fi cerut asociaților lor să obțină susținerea a doi parlamentari români: deputatul George Simion și senatoarea Diana Șoșoacă. 

Potrivit Reuters, frații Tate le-au cerut asociaților lor să obbțină susținerea a doi parlamentari de dreapta, pe George Simion, președintele AUR, și pe senatoarea Diana Șoșoacă, arată interceptările telefonice transmise instanței de procurorii români.

Contactat de „Adevărul”, șeful AUR a susținut că nu a fost contactat și că a aflat din presă despre intenția celor doi.

„Domnul președinte George Simion a aflat din presă despre presupusa intenție a persoanelor cercetate de a-i solicita ajutorul. Președintele Alianței pentru Unirea Românilor nu a fost contactat și nu a discutat niciodată cu cei doi cetățeni străini sau cu reprezentanți ai acestora. Ancheta asupra acuzațiilor care li se aduc celor doi cetățeni britanici este exclusiv de resortul justiției. Domnul George Simion nu a exprimat nicio opinie oficială sau personală despre acest caz și nu consideră necesar sau potrivit să se pronunțe cu privire la o procedură judiciară aflată în derulare”, a transmis conducerea AUR.

George Simion a subliniat totodată că nu i-ar fi susținut pe cei doi frați. „Nu m-a contactat nici avocatul nici alta persoana din partea fraților Tate. Nu m-as fi angajat in susținerea lor nici dacă m-ar fi apelat, sunt destui cetățeni români fără apărare, pentru ei sunt eu in Parlament. Pe fratii Tate văd că are cine să îi apere”, a transmis șeful AUR într-un răspuns pentru Adevărul.

Ultimele știri

Atacat din nou de Trump, Papa Leon declară în Camerun că “cei bogați și puternici” amenință pacea

Într-un discurs susținut în Camerun, Papa Leon a cerut...

Șefa CCR, noi explicații privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024: „Sunt trei motive”

Decizia fără precedent a Curții Constituționale de a anula...

SURSE. Demisie a miniștrilor după ședința de Guvern din 23 aprilie, dacă Bolojan nu cedează

Vicepremierul PSD Marian Neacșu și alți șase miniștri social-democrați...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine