Cererea de strămutare depusă de Liviu Dragnea va fi judecată luni, iar dacă va fi aprobată, aceasta va însemna încă un pas către eliberarea condiționată a fostului lider al PSD. Fostul lider PSD a cerut strămutarea dosarului, după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia la decizia de respingere a cererii de eliberare condiționată.
Cererea de strămutare Liviu Dragnea. Dacă magistrații îi vor admite cererea, acest lucru nu înseamnă, automat, că Dragnea va fi eliberat, ci că cererea de eliberare va fi rejudecată de un alt tribunal aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, relatează Antena3.
În caz contrar, fostul şef al social-democraţilor va trebui să aştepte până la sfârşitul verii, când va putea formula o nouă contestaţie.
În ultima vreme, Liviu Dragnea a câştigat mai multe procese cu Penitenciarul Rahova. Magistraţii au stabilit că i-au fost încălcate mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă, sănătate şi apărare, iar lunile în care nu a muncit i-au fost pontate ca lucrate.
Cererea de strămutare trebuia să se judece de acum trei săptămâni, însă judecătorul a formulat o cerere de abţinere pe motiv că el şi Dragnea au nişte prieteni comuni, iar când fostul şef al PSD era preşedintele CJ Teleorman, magistratul era preşedinte de judecătorie în Teleorman.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.
După împlinirea fracției de pedeapsă, Dragnea a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea condiționată.