Cetățenia română, la vânzare pentru ruși. Cât costă „pachetul”

https://lumeapolitica.ro/actualitate/un-oligarh-se-plange-ca-nu-poate-trai-cu-2-500-de-lire-sterline-pe-luna-nu-pot-sa-scot-pe-nimeni-la-restaurant/

Cetățenia română este scoasă la vânzare cu 3.000 de euro pentru cetățenii ruși care, supuși sancțiunilor occidentale, nu mai pot munci și călători în Uniune și alte țări din lume.

Pe site-ul agenției de presă Tass rușii sunt îndrumați să obțină pașapoarte care să le asigure statutul de cetățeni ai UE, în contextul în care mulți ruși s-au văzut în imposibilitatea de a-și păstra locurile de muncă la corporațiile din Vest și au părăsit Federația Rusă, relatează Digi24.

Cetățeniile scoase la vânzare sunt cea română, care costă 3000 de euro, bulgară, care poate fi cumpărată cu 4000 de euro și poloneză, la prețul de 2000 de euro.

Avantajele cetățeniei române ar fi, după cum li se explică potențialilor doritori, „angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare”, „intrarea în mai mult de 170 de țări fără viză”, accesul la servicii medicale și ajutoare sociale, accesul la educația europeană, iar pentru cei care au afaceri, desfășurarea acestora pe piața europeană.

Companiile care garantează obținerea cetățeniei UE anunță și întreg pachetul de acte pe care îl primește cel care își dorește „achiziționarea” cetățeniei.

Cei interesați să devină cetățeni ai Bulgariei vor primi pașaport și carte de identitate bulgărești, după 12-15 luni, cât durează procesul, conform informațiilor oferite de companiile care își fac publicitate pe site-ul agenției Tass.

Una dintre metodele de primire a cetățeniei bulgărești este dovedirea existenței unor strămoși pe teritoriul Bulgariei, de întocmirea documentelor și căutarea actelor în arhive ocupându-se agenții firmelor respective.

Cetățenia română poate fi obținută de către cei care au domiciliul legal în România de cel puțin 8 ani, de către cei care s-au căsătorit cu cel puțin 5 ani înainte de depunerea cererii de cetățenie, de către cei care aduc beneficii majore culturii și civilizației românești și de către cei care activează în loturile sportive, conform legislației române în vigoare. Totuși, pe site-urile care „comercializează” cetățenii UE, nu este specificat pachetul de acte necesar și nici maniera în care este obținută cetățenia. Agențiile respective spun că după încheierea contractului, de întocmirea dosarului și întregul proces se vor ocupa „juriștii companiilor”.

De asemenea, dacă se poate demonstra că există grade de rudenie apropiată cu persoane care dețin sau au deținut cetățenia română, se poate depune cerere pentru „redobândirea cetățeniei”.

Ultimele știri

USR are o nouă conducere. Radu Miruță, cel mai votat vicepreședinte al partidului

USR și-a ales noul Birou Național la Congresul de la Timișoara. Radu Miruță a strâns cele mai multe voturi dintre vicepreședinți.

Criza Tribunalului Constituțional polonez ajunge la Bruxelles. Comisia Europeană cere respectarea deciziilor CJUE

Comisia Europeană urmărește criza de la Tribunalul Constituțional polonez, după confruntarea dintre președintele Nawrocki și autorități, transmisă în direct la televizor.

Luca Niculescu lipsește de la Ora premierului. Șeful Guvernului alege o întâlnire cu sindicatele în locul plenului

Luca Niculescu nu ajunge luni la Ora prim-ministrului din Camera Deputaților, deși fusese invitat de AUR cu o săptămână în urmă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine