CFR Călători face eforturi pentru a menține condiții adecvate de călătorie în timpul valului de căldură extremă care afectează România, afirmă Ada Meseșan, purtătorul de cuvânt al companiei.

„1.200 de trenuri pe zi circulă din partea CFR Călători în toată țara. Dintre ele, 933 sunt vagoane. Din aceste vagoane, maxim 5% dintre ele nu au o dotare foarte conformă de aer condiționat,” a explicat Meseșan în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!” de la B1 TV.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători a subliniat că problemele generate de canicula extremă nu sunt unice pentru România, ci afectează și țări cu infrastructuri feroviare mai dezvoltate:

„Veți vedea că situațiile care se consumă la noi, acum vorbim punctual pe calea ferată, se întâmplă și în statele avansate din Europa, mai ales cele mediteraneene.”

Meseșan a explicat că, deși majoritatea vagoanelor sunt echipate cu sisteme de aer condiționat, temperaturile extreme de la nivelul solului pot afecta eficiența acestora:

„Când ajungi la niște temperaturi uriașe, și aerul condiționat scade ca intensitate. Nu înseamnă că fierbi.”

Pentru situațiile în care apar defecțiuni, CFR Călători are proceduri stabilite:

„Vine controlorul de tren și deschide geamurile rabatabile, la următoarea stație urcă un electrician care să încerce să reseteze sistemul,” a detaliat Meseșan.

În final, purtătorul de cuvânt a recunoscut dificultățile cu care se confruntă compania: „E un caz critic acum, sunt momente extreme de climă,” solicitând înțelegere din partea călătorilor în aceste condiții excepționale.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *