joi, septembrie 18, 2025
21.8 C
București

CFR și canicula, după trenurile-cuptor de săptămâna trecută: Oficial, acum doar 5% din vagoane au probleme cu aerul condiționat

CFR Călători face eforturi pentru a menține condiții adecvate de călătorie în timpul valului de căldură extremă care afectează România, afirmă Ada Meseșan, purtătorul de cuvânt al companiei.

“1.200 de trenuri pe zi circulă din partea CFR Călători în toată țara. Dintre ele, 933 sunt vagoane. Din aceste vagoane, maxim 5% dintre ele nu au o dotare foarte conformă de aer condiționat,” a explicat Meseșan în cadrul emisiunii “Bună dimineața, România!” de la B1 TV.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători a subliniat că problemele generate de canicula extremă nu sunt unice pentru România, ci afectează și țări cu infrastructuri feroviare mai dezvoltate:

“Veți vedea că situațiile care se consumă la noi, acum vorbim punctual pe calea ferată, se întâmplă și în statele avansate din Europa, mai ales cele mediteraneene.”

Meseșan a explicat că, deși majoritatea vagoanelor sunt echipate cu sisteme de aer condiționat, temperaturile extreme de la nivelul solului pot afecta eficiența acestora:

“Când ajungi la niște temperaturi uriașe, și aerul condiționat scade ca intensitate. Nu înseamnă că fierbi.”

Pentru situațiile în care apar defecțiuni, CFR Călători are proceduri stabilite:

“Vine controlorul de tren și deschide geamurile rabatabile, la următoarea stație urcă un electrician care să încerce să reseteze sistemul,” a detaliat Meseșan.

În final, purtătorul de cuvânt a recunoscut dificultățile cu care se confruntă compania: “E un caz critic acum, sunt momente extreme de climă,” solicitând înțelegere din partea călătorilor în aceste condiții excepționale.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ministrul Energiei negociază „intens” cu CE pentru amânarea închiderii centralelor pe cărbune. Termenul limită

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se află...

În august, prețurile unor produse au crescut mai mult decât mărirea TVA, spune Consiliul Concurenței

O serie de produse au înregistrat în august față...

Kelemen Hunor îi cere lui Ilie Bolojan să nu se mai opună plafonării prețurilor: „Oamenii trebuie să simtă că-s protejați”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu pentru...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine