NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9YzU0YWNmNmM1ZTFmNTUyYWI1NWNkNWJmOTNmNGU5NjA.thumb

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, au fost întâmpinați cu mesajul „Puie Monta” scris pe podeaua unei grădinițe, cu piese lego. Cei doi demnitari s-au amuzat, iar Cîmpeanu a spus chiar că este un mesaj „foarte inspirat”, relatează G4 Media.

Cei doi demnitari au inaugurat în această dimineață o grădiniță din sectorul 3. În timp ce făceau turul grădiniței, au intrat într-o cameră care avea, pe podea, mai multe piese cu litere și cifre. Pe primele două rânduri era scris mesajul „Puie Monta”, sloganul protestatarilor față de fostul premier Victor Ponta, potrivit G4Media.

Imaginile filmate de Octav Ganea (InquamPhotos) îi arată pe cei doi demnitari râzând în timp ce descoperă că un lego uriaș dintr-o cameră a grădiniței avea mesajul ”PUIE MONTA”, cu referire la fostul premier Victor Ponta.

„Cine a aranjat Lego ăsta? Foarte inspirat”, a spus râzând Robert Negoiță, potrivit imaginilor filmate de fotojurnalistul Octav Ganea de la Inquam Photos. „N-ați văzut ce scrie pe primele două rânduri?”, i-a întrebat pe ziariști Sorin Cîmpeanu. Ambii demnitari au avut o relație apropiată cu Victor Ponta.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *