Luana Radu și Georgiana Naghel sunt cele două femei supranumite „îngerii lui Tate”. Cele două au fost arestate împreună cu Andrew Tate în cadrul unei anchete privind traficul de persoane și violul, relatează Daily Mail.
Luana Radu, în vârstă de 32 de ani, a lucrat la Secția 7 de Poliție din centrul Bucureștiului, dar a renunțat la postul ei în urmă cu opt ani pentru a urma o carieră în videochat, o industrie profitabilă în România, scrie Daily Mail. Georgiana Naghel, care are 28 de ani și este și cetățean american, e iubita lui Tate de un an, fiind descrisă ca femeie de afaceri și influenceriță. Ambele femei sunt acuzate că sunt cei mai apropiați locotenenți ai lui Tate, poliția susținând că au ajutat la „constrângerea” și „controlul” a cel puțin șase femei pentru a crea conținut pornografic pe rețelele sociale și l-au ajutat pe Andrew Tate să le țină în arest la domiciliu, „ca niște prizonieri”.
Tate, 36 de ani, fratele său Tristan, 34 de ani, și cele două femei sunt acuzați de trafic de ființe umane, viol și formarea unei grupări de crimă organizată, toți fiind arestați preventiv pentru 30 de zile pe 30 decembrie. Georgiana Naghel s-a născut în București și a crescut în Tunari, iar în urmă cu 5 ani, când s-a întors în țară, l-a cunoscut pe Andrew Tate. După ce l-au ajutat inițial în afaceri, cei doi au devenit un cuplu prezent des în cluburile exclusiviste din Capitală. În timp ce lucra în industria videochatului, Luana Radu, care folosește și numele Ellie Dely pe rețelele de socializare, l-a întâlnit pe Tate și, în cele din urmă, a devenit asistentul său administrativ, ajutându-l să-și gestioneze imperiul afacerilor online, care valorează aproximativ 100 de milioane de lire sterline.
Cele două femei au fost arestate joi seară la casa de 600.000 de lire sterline al lui Tate, unde, potrivit surselor, își petreceau cea mai mare parte a timpului. Ele împart acum aceeași celulă în arestul Poliției Capitalei.
O sursă din poliție a declarat pentru MailOnline: „Aceste două femei sunt locotenenții de încredere ai lui Tate și îngerii lui. Sunt o parte importantă a infracțiunilor care au avut loc, deoarece s-au asigurat că femeile care erau ținute împotriva voinței lor au făcut ceea ce li s-a spus. Frații Tate au beneficiat financiar de pe urma acestor infracțiuni, la fel și aceste două femei. Trăiesc o viață fantastică, ce nu este în concordanță cu poziția lor financiară.” Luana Radu a absolvit Academia Română de Poliție, dar a fost ofițer de poliție doar aproximativ patru ani, înainte de a pleca din sistem în 2014, pentru a câștiga mai mulți bani din videochat.