Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că vor fi modificări la recalcularea pensiilor, în această perioadă urmând să fie analizat „unde sunt imperfecțiunile legii”, pentru care Ministerul Muncii va trimite o scrisoare pe fiecare categorie socio-profesională. Între timp, Casa Judeţeană de Pensii Alba a oprit de la distribuire peste 5000 de decizii de recalculare a pensiilor cu privire la care există suspiciunea că ar conţine erori.
„Nicio pensie nu scade. Haideți să vedem exact unde sunt imperfecțiunile legii, asta am dat. Până atunci se va trimite pe fiecare categorie socio-profesională o scrisoare din partea Ministerului Muncii, se lucrează la ea și pe urmă trebuie să modificăm. Dar suntem într-o zonă, din punctul meu de vedere, relaxată, pentru că nimeni nu a pierdut niciun ban”, a afirmat premierul Ciolacu.
Casa Judeţeană de Pensii Alba a oprit de la distribuire peste 5000 de decizii de recalculare
Directoarea instituţiei, Cornelia Miclea, a declarat luni că a început reverificarea dosarelor aferente deciziilor oprite de la distribuire, fără a putea preciza care sunt motivele care au stat la baza eventualelor greşeli ş nici termenul la care vor fi finalizare reverificările.
„Solicitarea care s-a făcut, de reţinere de la distribuire a deciziilor, a venit ca urmare a solicitării din partea Casei Naţionale de Pensii Publice de verificare a unor fişiere care cuprindeau elemente care stăteau la baza stabilirii unor drepturi începând cu 1 septembrie 2024 care în urma unor verificări am constatat că există anumite suspiciuni rezonabile de a fi eronate. Din dorinţa de a nu ajunge la beneficiarii noştri decizii greşite, care ulterior să genereze debite, am considerat important, la nivel de instituţie, ca aceste decizii să fie reţinute de la plată. Listele au fost comunicate atât Casei Naţionale de Pensii Publice cât şi Oficiului Poştal Judeţean. Aceste decizii vor fi reanalizate, nu înseamnă că sunt greşite, doar că, existând anumite suspiciuni de date eronate – fie elemente de stagiu, fie de cuantum al pensiei, fie de număr de puncte stabilit – am considerat că este extrem de important să nu generăm anumite nemulţumiri în rândul pensionarilor prin comunicarea unor decizii posibil eronate”, a declarat luni, pentru Ziarul Unirea, preşedintele Casei Judeţene de Pensii Alba.