Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele al PNL, a vorbit despre posibilitatea de a candida la Primăria Capitalei, afirmând că, în acest moment, nu există o discuție în partid în acest sens.
„Nu există această discuție în PNL în acest moment. Am avut o discuție foarte scurtă, de câteva secunde, cu domnul Ilie Bolojan și am convenit împreună că noi o să discutăm despre acest subiect după ce vom forma Guvernul, nu mai vrem să punem carul înaintea boilor”, a spus Ciucu la RFI.
Liberalul a precizat că nu a luat nici el o decizie în ceea ce privește o posibilă candidatură.
„Nu sunt nici eu decis, urmează să mă decid (…), să văd care este impactul pe care eu l-aș putea avea în doar trei ani asupra acestui oraș sau mai puțin de trei ani. Venim iarăși într-un context foarte-foarte dificil și nu vreau să fiu primar degeaba, vreau să fiu primar, dacă pot să am o majoritate și dacă pot lucra”, a afirmat el.
Edilul Sectorului 6 a adăugat că se consideră unul dintre cei mai calificați pentru această funcție.
„Evident, sunt unul dintre cei mai calificați, că mă ocup de București de peste zece ani, adică nu sunt un nou venit, cunosc în amănunt problemele Bucureștiului, mult mai mult decât cei mai mulți care s-au anunțat, care sunt nou veniți”, a mai spus Ciucu.