Cîțu despre proteste. Protestele nu vor opri pandemia, spune premierul, ci vaccinarea. Din acest punct de vedere România stă bine, a spus prim-ministrul.
Au fost proteste la nivel național, în aproape 80 de localități, împotriva restricțiilor. Premierul i-a îndemnat pe cei care protestează să respecte legea, relatează B1TV.
„Sunt un liberal convins, dreptul de a protesta este un drept pe care-l au toți cetățenii României. Un singur lucru cer de la cetățeni, să respectăm legea, atât. În rest, protestele sau manifestările publice fac parte dintr-o puternică democrație consolidată”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă.
Guvernul nu are în vedere relaxarea măsurilor, a precizat Cîțu.
Cîțu, despre proteste. „Situația este complicată la ATI, am trecut de 1.400 de oameni internați, sunt peste 100 de decese zilnice. Este complicat să vorbim despre o relaxare, dar putem discuta despre o campanie de vaccinare de succes.
Tot ceea ce ține de noi, facem, pentru a avea o campanie de vaccinare de succes. Trebuie să ne vaccinăm cu toții. Pandemia nu se oprește prin proteste, ci prin vaccinare”, a mai transmis Cîțu.
De ce s-au luat ultimele măsuri restrictive
Premierul a vrut să explice și de ce a luat aceste măsuri restrictive. Principalul motiv a fost să nu închidă economia.
„Cred că este important să vă explic cum am ajuns la aceste măsuri. În ianuarie-februarie primeam întrebări despre ce se întâmplă în România, comparativ cu ce se întâmplă în Europa. În Europa vedeam măsuri din ce în ce mai restrictive și România rămânea cu măsuri relaxate. De fiecare dată vă spuneam că mă uit la mai mulți indicatori: numărul de cazuri care sunt confirmate în fiecare zi, dar mă uitam și la numărul de persoane care ajung la ATI, numărul celor care sună la 112 în legătură cu coronavirus, la numărul de decese. Am spus de atunci că în acel moment nu se justifica nicio măsură. România are o strategie bună.
Din păcate, începând cu finalul lunii februarie, a început să crească numărul cazurilor COVID, a început să crească numărul celor de la ATI și al celor care au decedat și al apelurilor la 112 legate de coronavirus.
Având în vedere toți acești indicatori, am luat decizia de a avea consultări cu prefecții, cu Asociația Municipiilor și Orașelor, a Consiliilor Județene. Sunt oamenii cu cea mai mare rată de încredere.
Nu vrem să închidem economia. Am vrut să găsesc soluții pentru a se folosi pentru fiecare localitate în parte. Este un mod de a calcula lucrurile. Am vrut neapărat să nu avem o soluție unitară, pentru toată România, să fie aplicate lucrurile pentru fiecare localitate în parte, pentru că fiecare localitate are particularitatea ei”, a explicat Florin Cîțu.