vineri, iulie 17, 2026
21.4 C
București

Claudiu Târziu, nemulțumit de rezultatele AUR în alegerile din 2024. „George Simion este principalul responsabil”

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, europarlamentarul Claudiu Târziu, a afirmat, marţi seară, că niciunul dintre rezultatele obţinute la alegerile de anul trecut nu a fost considerat mulţumitor, fiind necesară o analiză „foarte riguroasă şi serioasă”, dar şi măsuri concrete, subliniind că George Simion, în calitate de preşedinte al formaţiunii, este principalul responsabil.

„Este foarte greu să ştii de unde vin voturile, cum e greu şi să ştii de ce nu vin voturile pe care le aştepţi. Noi aveam aşteptări mult mai mari decât rezultatele obţinute. Urmează să facem o analiză să vedem de ce nu au venit acele voturi”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, Claudiu Târziu, citat de News.ro.

Întrebat dacă partidul a fost mulţumit de rezultatele obţinute în alegeri de George Simion, care a candidat la preşedinţie şi s-a clasat pe locul al patrulea, Târziu a afirmat: „Nu suntem mulţumiţi de rezultatele niciunui tip de alegeri care au avut loc anul trecut, pentru că potenţialul nostru este mult mai mare. De ce am luat mai puţin decât credeam că suntem îndreptăţiţi să primim? Sunt întrebări la care trebuie să ne răspundem în urma unei analize foarte riguroase şi serioase, urmate şi de măsuri concrete pentru a face acţiunea noastră politică mai eficientă”.

Întrebat dacă George Simion este considerat vinovat pentru scorul obţinut de AUR la alegerile de anul trecut, Târziu a afirmat: „Eu cred că responsabilitatea pentru un rezultat mai slab, ca şi meritele pentru un rezultat mai bun, se împart în cadrul unui partid. Nu poţi să dai vina pe unul sau pe altul. E adevărat că George Simion, fiind preşedintele partidului, este principalul responsabil, dar nu în sensul în care este principalul vinovat”.

Recent, șeful CJ Timiș, social-democratul Alfred Simonis a declarat că membri PSD au direcționat voturi către George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) este în pragul scindării, a scris G4Media pe 6 ianuarie, surse din interiorul partidului afirmând că relaţiile dintre George Simion şi Claudiu Târziu s-au răcit considerabil.

Conform sursei citate, Târziu, numărul doi din partid, intenţionează să ceară un Congres Extraordinar care să ducă la un nou raport de forţe la vârful formaţiunii, din cauza modului discreţionar în care Simion conduce AUR, crede Târziu.

Ultimele știri

AUR a fost exclus de la negocierile pe Codul Urbanismului. „Aceeași rețetă a sistemului” cu „negocieri între aceiași actori”

Mihai Enache, liderul deputaților AUR, acuză excluderea partidului de...

Alina Gorghiu susține platforma liberală a lui Alin Tișe. Campanie împotriva „userizării” partidului

Deputatul PNL Alina Gorghiu sprijină platforma liberal-conservatoare propusă de...

România, codașă în UE la durata vieții profesionale. Diferențe mari între țări și sexe

România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine