miercuri, martie 18, 2026
12.8 C
București

Coaliția nu a ajuns la consens pentru desființarea SIIJ. Dan Barna: A fost un moment hazliu

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, luni, că discuţiile din coaliţia de guvernare pe tema desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) au reprezentat un moment hazliu, pentru că reprezentanţii PNL au spus că au o soluţie, fără să o precizeze.

Dan Barna a menţionat că discuţiile vor continua şi săptămâna viitoare.

„La subiectul SIIJ a fost un moment hazliu, cu adevărat hazliu astăzi, pentru că colegii de la PNL ne-au spus că ar avea o soluţie, dar nu ne-o spun şi a fost aşa: 20 de minute – jumătate de oră de discutat cu izuri de tabără. Vor continua discuţiile săptămâna viitoare, sperăm să vedem dacă identificăm şi o soluţie care să funcţioneze şi să depăşim această buturugă mică care se face din ce în ce mai mare, a afirmat Dan Barna după şedinţa coaliţiei.

Dan Barna a adăugat că vor mai avea loc discuţii în această săptămână şi speră să se găsească o formulă până săptămâna viitoare.

„Vă spuneam că a fost un moment distractiv pentru că ziceam: da, trebuie să respectăm deciziile, recomandarea Comisiei de la Veneţia, da, toată lumea e de acord. Cam care ar fi varianta? Păi, să respectăm legile, recomandarea Comisiei de la Veneţia. Deci, cum? Păi, să respectăm recomandarea Comisiei de la Veneţia. Chiar a fost autentic un moment distractiv, comic, dacă nu ar fi fost şi cumva neproductiv la acest moment”, a spus Dan Barna.

„Vor mai avea loc discuţii săptămâna aceasta, am convenit lucrul acesta, o să vedem dacă până săptămâna viitoare chiar găsim o formulă care să reflecte şi mai mult ceea ce a fost, ceea ce proiectul Guvernului face deja, pentru că recomandarea Comisiei de la Veneţia exact asta spune: că desfiinţarea SIIJ cu revenirea competenţelor pe materie la cele trei parchete – DNA, DIICOT şi Parchetul General – este varianta firească şi normală, a mai spus Dan Barna.

Ultimele știri

Nicușor Dan pregătește o mutare de mare efect: Laura Codruța Kovesi, șefă la SRI

Laura Codruța Kövesi ar putea reveni în prim-planul politic...

Zelenski avertizează: Europa trebuie să se pregătească pentru atacuri cu drone din partea teroriştilor şi a infractorilor

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat marți că statele...

Salarii tăiate cu 50%: E pedeapsa decisă pentru parlamentarii care au huiduit la ședința privind folosirea bazei Kogălniceanu de către SUA

Parlamentarii implicați în scandalul din plenul Parlamentului României au...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine