Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu, analist politico-militar
Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu, analist politico-militar, despre Moldova

Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu, analist politico-militar, a avertizat că dacă Ucraina ar cădea în fața Rusiei, războiul ar ajunge la ușa României. El a subliniat dependența Ucrainei de sprijinul american și a avertizat asupra impactului unei posibile stopări a ajutorului american asupra capacității de apărare a Ucrainei.

Mateiu a comentat vizita președintelui ucrainean Zelenski în SUA și a evidențiat importanța sprijinului american pentru Ucraina. El a subliniat că Ucraina este dependentă de ajutorul Vestului și că o eventuală încetare a acestuia ar avea consecințe grave. Analistul a avertizat că, dacă Ucraina ar cădea, războiul ar ajunge la ușa României și a menționat că Republica Moldova nu ar rezista dacă rușii ar trece de Odesa.

Deja s-a realizat un flux continuu de ajutor. Se încearcă trecerea la etapa următoare, și Zelenski va încerca asta la Washington, ca producția de muniție și armament să fie transferată în Ucraina, sau oricum în proximitatea Ucrainei, pentru ca această dependență de producția occidentală să scadă. Problema este că în ansamblu Ucraina nu poate rezista fără ajutorul Vestului, iar dacă ajutorul american ar fi întârziat apar probleme foarte, foarte mari. Deja se vede în strategia oportunistă a Kremlinului, se așteaptă alegerile din Statele Unite, eventualitatea alegerii președintelui Trump fiind o bornă în politica Kremlinului”, a declarat Sandu Valentin Mateiu într-o emisiune B1TV.

Cred că în acest moment putem spune că Ucraina este prea dependentă de Statele Unite, indiferent cât de multe eforturi fac europenii (…). O asemenea sincopă, stoparea pe termen mediu, aș spune, a ajutorului american, ar putea fi… Nu spun «fatală», dar ar degrada puternic capacitatea de apărare a Ucrainei”, a continuat analistul.

Asta o știm toți și n-are rost să ne păcălim cu lozinci. Dacă Ucraina pică, războiul ajunge la ușa noastră, iar Kremlinul nu se va opri, este firesc. Președintele Putin a început acest război de unul singur și îl va continua, este opera vieții lui, într-o construcție a sa, iar dacă amenințările vor fi în nord, împotriva unei Polonii bine înarmată și ajutată, războaiele vor fi în sud. Pe Republica Moldova nu o văd să reziste dacă rușii au trecut de Odesa, iar după aceea îl vedem pe Dodon cu harta «Moldovei Mari» în mână” a mai spus Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu.

Mateiu a evidențiat și vulnerabilitățile NATO, menționând că Alianța este amenințată de retragerea posibilă a Statelor Unite din NATO și de posibile modificări ale Articolului 5 al tratatului, care prevede solidaritatea între membrii NATO în fața unui atac extern. A avertizat că, în acest scenariu, războiul ar afecta nu doar Ucraina, ci și România și alte state. Totul se rezumă la alegerile de anul viitor din SUA.

Suntem în NATO, dar un NATO amenințat de președintele Trump, discutabil dacă Statele Unite se retrag sau nu din NATO, cu un Articol 5 care ar putea să fie pus în discuție la un Washington unde vine o administrație Trump, îl vom vedea pe dracul, ca să spunem lucrurilor pe nume (…). Războiul ăla este al nostru, în sensul în care, dacă Ucraina pică, războiul va fi la ușa noastră – și nu doar la ușa noastră”, a subliniat comandorul.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *