Conform publicației locale Monitorul de Suceava, Vasile Rîmbu, primarul Sucevei, a fost condamnat de Tribunalul Suceava la un an și patru luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei în urma dosarului trimis de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava.
Vasile Rîmbu a fost trimis în judecată pentru fapte comise când acesta era manager al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în timpul în momentul izbucnirii primului focar de Covid-19 din pandemie.
Ce urmează pentru Vasile Rîmbu?
Soluția dată de Tribunalul Suceava vineri nu este definitivă, inculpații având posibilitatea de a ataca la Curtea de Apel Suceava. Condamnarea nu are vreo consecință și nu presupune vreo interdicție, ci impune edilului să respecte numai o serie de obligațiuni timp de doi ani cât durează supravegherea și anume:
- prezentarea la Serviciul de Probaţiune Suceava, după cum se stabilește
- primirea vizitelor consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea primarului
- anunțarea schimbării locuinţei şi a oricărei deplasări care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, în prealabil
- comunicarea modificării locului de muncă
- comunicarea informațiilor și documentelor ce pot permite controlul mijloacelor sale de existență
Care sunt acuzațiile împotriva primarului? Cine mai e implicat?
Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciul Juridic din cadrul spitalului la acel moment, a primit aceeași sentință.
Conform datelor publicate oficial de DNA, cei doi sunt acuzați ,,pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.”
Rîmbu ar fi încercat să obțină informații referitoare la ancheta deschisă în martie 2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Dosarul urmărea felul în care conducerea spitalului a gestionat situația din timpul pandemiei, sub acuzația că în urma nerespectării măsurilor de prevenție a avut loc o răspândire masivă a virusului în incinta spitalului, cu impact asupra întregii comunității.
Procurorii au formulat adrese către Spitalul Județean prin care au solicitat informații cu privire la aspectele care făceau obiectul cercetărilor în cadrul acestui dosar.
Rîmbu, suspendat în acea perioadă, ar fi cerut Danei Mamciuc, prin intermediul fiicei sale, detalii nedestinate publicității referitoare la conținutul acestor adrese, natura documentelor solicitate și date cu privire la poziția exprimată de directorul medical al spitalului. Convorbiri telefonice între juristă și fiica lui Rîmbu se regăsesc acum și în dosar.
Rapiditatea judecării dosarului este neobișnuită și poate fi explicată de faptul că în luna mai a acestui an faptele de care sunt acuzați cei doi s-ar prescrie, lucru ce ar împiedica tragerea la răspundere pe cale legală a inculpaților.