Condiții speciale de detenție pentru Cătălin Cherecheș. Avocatul Răzvan Doseanu dă detalii

Cătălin Cherecheș va beneficia de condiții speciale de detenție, la nivel european, așa cum a cerut partea germană pentru a-l extrăda în România.

Avocatul lui Cătălin Cherecheș, Răzvan Doseanu, a adus clarificări privind situația fostului primar, care a refuzat procedura simplificată de extrădare din Germania către România. Doseanu a dezvăluit că autoritățile române au prezentat în detaliu locurile în care Cherecheș ar executa pedeapsa, în încercarea de a demonstra că acesta ar beneficia de condiții de detenție decente.

Potrivit informațiilor prezentate, după extrădare, Cătălin Cherecheș ar urma să fie plasat inițial în Penitenciarul Rahova, apoi transferat la Penitenciarul Aiud, unde i s-ar asigura o cameră individuală. Ulterior, ar fi mutat la Penitenciarul Baia Mare, beneficiind de o altă cameră pregătită special, împărțită cu alte două persoane.

Am văzut și eu documentele transmise autorităților germane. Practic, statul român vrea să facă dovada că în situația în care s-ar aproba extrădarea domnului Cherecheș, în România, acesta ar beneficia de condiții de detenție decente.

Au făcut, practic, un calendar foarte riguros al locurilor unde ar urma să execute pedeapsa, a secțiilor din fiecare penitenciar, a camerei exacte din fiecare penitenciar în care domnul Cherecheș ar fi deținut, o situație foarte interesantă, să zic așa.

Statul român spune că după extrădare, ar fi încarcerat la Rahova, pe perioada carantinei de 21 de zile, apoi ar fi transferat la Penitenciarul Aiud, unde ar urma să fie plasat într-un regim închis și i s-ar pregăti o cameră individuală, cu o suprafață de 7,90 m², iar ulterior ar fi transferat după schimbarea regimului din închis în semi deschis la penitenciarul Baia Mare, unde, de asemenea, înțeleg că ar fi pregătit o altă cameră de detenție de 14,34 m² pe care ar împărți-o cu alte 2 persoane” a spus Doseanu într-o emisiune B1TV.

Avocatul a subliniat că refuzul extrădării simplificate este motivat și de condițiile de detenție, dar și de temerile legate de posibila vulnerabilitate a lui Cherecheș în fața altor deținuți, dat fiind caracterul special al situației.

Este unul dintre motivele pentru care s-a refuzat procedura simplificată. Un motiv îl constituie condițiile de detenție. Intențiile par cele mai bune cu privire la condițiile de detenție, însă se ridică, spun eu, 2 probleme. Prima ar fi cine oferă certitudinea că odată admisă cererea de extrădare și a ajuns în România, domnul Cătălin Cherecheș ar beneficia exact de acele condiții, exact de acele camere, care înțeleg că sunt pregătite special pentru dumnealui, pe perioada întregii detenții.

Și a doua problemă este în ce măsură o astfel de situație, oarecum specială pentru domnul Chereches, nu l-ar pune într-o poziție vulnerabilă în cadrul locurilor de detenție, prin raportare la ceilalți condamnați.

Nu știu în ce măsură ceilalți deținuți ar privi cu ochi buni. Poate că toți condamnații din România ar dori astfel de camere speciale. Și atunci nu știu cum se va rezolva problema”.

Potrivit avocatului, dosarul de extrădare se află în prezent în etapa depunerii unui punct de vedere scris, iar primul termen de judecată ar putea avea loc în luna ianuarie.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Președintele polonez Karol Nawrocki solicită NATO să se pregătească de război după atacul cu drone rusești

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a cerut întărirea capacităților de...

Românii primesc o nouă lovitură în plin val de scumpiri: Ratele vor exploda din octombrie. La cât ajunge IRCC

Peste 500.000 de români se pregătesc să facă față...

Netanyahu recunoaște că Israelul se confruntă cu o „izolare” care ar putea dura ani de zile

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut o afirmație rară...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine