Conviețuirea cu coronavirusul se va produce cam într-un an de zile, apreciază Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Iași. Aceasta este perioada în care virusul periculos va deveni la fel ca gripa și va necesita numai vaccinarea unor categorii de persoane. Florin Roșu susține că a spus încă din 2020 că pandemia va dura trei ani.
Conviețuirea cu coronavirusul. „Ne vom obișnui să conviețuim cu acest virus, așa cum în momentul de față conviețuim cu virusul gripal” a spus Florin Roșu miercuri, într-o emisiune B1TV.
„Conform studiilor care s-au realizat până în momentul de față, noua tulpină este într-adevăr cu un grad de transmitere mult mai mare decât tulpina Delta. În schimb, se pare că din punct de vedere al dezvoltării unor forme ale bolii COVID-19 severe este mult mai (…) blândă, comparativ cu tulpina Delta. În consecință, ținând cont de caracteristicile virale, sperăm că de această dată le va respecta, pentru că, vedeți dumneavoastră, tot ceea ce am studiat noi în școala de Medicină și, mai mult decât atât, în practica medicală, acest virus SARS-CoV-2 ne-a demonstrat că lucrurile de multe ori nu stau chiar așa. Să sperăm că de această dată va merge după regulile virale, iar într-un interval – am aproximat eu – de un an de zile tulpina Omicron va înlocui tulpina Delta, așa cum în momentul de față tulpina Delta a înlocuit celelalte tulpini”, a declarat medicul, miercuri.
Florin Roșu susține că încă din martie 2020 a preconizat că pandemia va dura până în 2023.
„Eu, la debutul pandemiei, îmi aduc aminte, în martie 2020, am avut primul pacient diagnosticat COVID-19, specialitatea mea fiind de Anestezie și Terapie Intensivă, sigur, am urmat și cursurile rezidențiatului în boli infecțioase, am preconizat că pandemia va dura până în 2023. O parte din colegii mei au spus că sunt destul de alarmist, în momentul de față sunt optimist. Am urmărit pe parcursul pandemiei atât pacienții, cât și evoluția acestui virus, care, așa cum spuneam, nu respectă regulile virale cunoscute, dar din punctul meu de vedere undeva cam într-un an de zile spun eu că lumea medicală, populația în general se va obișnui, sau mai bine spus ne vom obișnui să conviețuim cu acest virus, așa cum în momentul de față conviețuim cu virusul gripal”, a adăugat Florin Roșu.
Întrebat cum se va sfârși pandemia de coronavirus și dacă se poate spune că boala COVID-19 va deveni o răceală banală, managerul spitalului din Iași a explicat: „Nu putem spune că va deveni o banală răceală, așa cum gripa nu putem spune că este o banală răceală, ci va deveni la fel ca gripa, pentru că există doar din acest punct de vedere un grad de comparație între COVID-19 și gripă. În rest, sunt boli total diferite. Din punctul meu de vedere, în anul 2023 va exista un vaccin, așa cum există în momentul de față și vaccin antigripal, vor fi categorii de pacienți sau categorii populaționale care vor avea indicație de vaccinare – sigur, va fi la latitudinea respectivilor dacă vor hotărî să se protejeze sau nu. Aceasta va fi forma de prevenție a bolii”.