Coreea de Nord confirmă pentru prima dată trimiterea de soldați în sprijinul Rusiei în Ucraina. „Sfârșitul victorios al bătăliei…”

Coreea de Nord a recunoscut oficial luni că a trimis trupe pentru a lupta alături de forțele ruse împotriva Ucrainei, la ordinele directe ale liderului Kim Jong Un, marcând prima confirmare oficială a acestei implicări militare.

„Sfârșitul victorios al bătăliei pentru eliberarea regiunii ruse Kursk a arătat cel mai înalt nivel strategic al prieteniei militante ferme” dintre Coreea de Nord și Rusia, a transmis partidul unic de la Phenian, potrivit agenției oficiale de presă KCNA.

Comisia militară centrală a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord a precizat că decizia lui Kim Jong Un de a desfășura trupe în Rusia s-a bazat pe tratatul de parteneriat strategic global semnat cu președintele Vladimir Putin anul trecut, transmite Hotnews.

„Cei care au luptat pentru dreptate sunt cu toții eroi și reprezentanți ai onoarei patriei,” a declarat Kim Jong Un, conform KCNA, care a adăugat că “Coreea de Nord consideră că este o onoare să aibă o alianță cu un stat atât de puternic precum Federația Rusă.”

Această recunoaștere oficială vine după ce Rusia a confirmat sâmbătă pentru prima dată prezența soldaților nord-coreeni care luptă alături de forțele sale. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a anunțat că militarii nord-coreeni au luptat „cot la cot” cu forțele armate ruse în regiunea Kursk, împotriva trupelor ucrainene și a „militanților străini”.

Conform estimărilor ucrainene, Coreea de Nord a trimis aproximativ 14.000 de soldați, inclusiv 3.000 de înlocuitori pentru a compensa pierderile suferite. Forțele pentru operațiuni speciale ale Ucrainei au raportat joi că au eliminat o unitate de 25 de soldați nord-coreeni în Kursk, prezentând dovezi video.

Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Departamentul de Stat al SUA a cerut încetarea imediată a detașării trupelor nord-coreene în Rusia, acuzând Moscova că a încălcat rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU prin instruirea soldaților nord-coreeni.

Coreea de Sud a condamnat decizia „inumană și imorală” a Nordului de a-și trimite tinerii la luptă, calificând anunțul drept „o recunoaștere a unui act criminal”.

Pe lângă trupe, Coreea de Nord a furnizat Rusiei cantități importante de arme, inclusiv muniții de artilerie și rachete balistice, conform oficialilor sud-coreeni, consolidând astfel alianța militară dintre cele două state.

 

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Impozitul pe care vrea să-l introducă PSD din 2026. „E și în Franța”

Partidul Social Democrat (PSD) insistă pe introducerea impozitului progresiv...

Investigație la PPC România: Suspiciuni privind abuz împotriva consumatorilor. Consiliul Concurenței e așteptat să ia o decizie

Consiliul Concurenței investighează PPC (fostul Enel) pentru abuz de...

Ludovic Orban: Ilie Bolojan trebuie numit premier, chiar și fără acordul PSD. Avertisment privind o guvernare PSD-AUR

Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, susține ferm că Ilie...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine