html
duminică, iunie 1, 2025
20.3 C
București

Coronavirusul dispare oricum după 70 de zile indiferent de măsurile luate de guverne. Concluziile surprinzătoare ale unui profesor israelian

Coronavirusul dispare oricum după 70 de zile, indiferent de măsurile de limitare luate într-o comunitate sau o țară. Aceasta este concluzia unui cercetător israeian, care a analizat curbele de evoluție ale COVID-19. Indiferent de eforturile celor care vor să combată virusul, rezultatul va fi acelaşi: boala se auto-limitează şi în mare parte dispare după 70 de zile, cu sau fără intervenţii, relatează The Telegraph.

Profesorul Isaac Ben-Israel, şeful programului de studii de securitate la Universitatea Tel Aviv şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare, susţine că analiza sa dovedeşte că noul coronavirus atinge maximele la 40 de zile după apariţia într-o comunitate.Apoi, începe să scadă rapid susține cercetătorul.

Ben-Israel susţine că închiderea economiilor majore are consecinţe devastatoare. Măsura aduce beneficii reduse în lupta împotriva coronavirusului, potrivit calculelor sale. Mai exact, graficul infecţii zilnice, ca procent din numărul acumulat de infecţii, începe de la aproximativ 30%, dar scade la 10% după şase săptămâni şi, în cele din urmă, atinge un prag de sub 5% o săptămână mai târziu, arată studiul profesorului israelian, potrivit Digi24.

Coronavirusul dispare după 70 de zile. „Analiza noastră arată că acesta este un model constant în toate ţările”, a explicat prof. Ben-Israel într-un articol pe care l-a publicat săptămâna trecută.

„În mod surprinzător, acest model este comun pentru ţările care au impus restricţii severe, inclusiv blocarea economiei, precum şi în ţările care au implementat o politică mult mai indulgentă şi au continuat viaţa în mod obişnuit”, a mai spus acesta.

Teoria lui Ben-Israel nu poate fi, însă, confirmată sau infirmată, deoarece nu există nicio ţară care să nu fi luat niciun fel de măsură pentru a limita răspândirea. Chiar şi Suedia, care a impus cele mai puţine restricţii, continuă să ia implementeze unele măsuri de atenuare a răspândirii.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine

Etichete Uzuale

spot_img