Crimele de război din Ucraina vor fi anchetate de Curtea Penală Internațională, care a anunțat deschiderea unei investigații împotriva Rusiei.

Procurorul Curţii Penale Internaţionale susține că va ancheta nu doar crimele de război și împotriva umanității, dar și alte presupuse infracțiuni comise de orice parte de conflict, relatează BBC, preluat de B1TV.

Crimele de război din Ucraina, denunțate de Lituania. Guvernul Lituaniei a anunţat, luni, că va înainta o cerere procurorilor de la Curtea Penală Internaţională de a investiga „crimele de război şi crimele împotriva umanităţii din Ucraina”.

Există argumente solide pentru a crede că în Ucraina au fost comise atât presupuse crime de război, cât şi crime împotriva umanităţii.

Intenţia mea este ca această anchetă să cuprindă şi orice noi presupuse infracţiuni care intră în jurisdicţia Oficiului meu şi care sunt comise de orice parte la conflict, pe orice parte a teritoriului Ucrainei”, a spus procurorul CPI.

Economia rusească, doborâtă de sancțiuni

Kremlinul a declarat luni că realitatea economică a Rusiei s-a schimbat, dar nu vede niciun motiv să se îndoiască de eficacitatea și fiabilitatea băncii centrale, care a majorat ratele dobânzilor la 20%, încercând să protejeze economia de sancțiuni occidentale fără precedent, transmite Reuters.

Întrebat despre modul în care banca centrală gestionează criza, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dimitri Peskov, a spus: „Nu avem avut niciun motiv să ne îndoim de eficacitatea și fiabilitatea băncii noastre centrale. Nu există niciun motiv să ne îndoim de asta acum”.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *