Nicușor Dan anunță că a sesizat instituții din România și UE, după ce a acuzat un atac asupra conturilor sale de pe rețelele sociale

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat, într-o conferință de presă, că a oprit de marți promovarea sa pe rețelele de socializare, pentru care cheltuia în medie 15.000 de euro pe zi, deoarece postările sale erau „invadate de conturi false”. El a spus că postările sale ajung să fie distribuite și de 100.000 de ori de conturi din Vietnam, India și Pakistan.

UPDATE 18.00 Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații confirmă că s-au sesizat privind activitățile suspecte care afectează conturile candidatului Nicușor Dan.

 

„Confirmăm primirea recent, în cursul zilei de astăzi, a unei sesizări privind un comportament neautentic pe conturile oficiale de Facebook, Instagram și TikTok ale candidatului independent Nicușor-Daniel Dan. Informațiile furnizate sunt în acest moment în curs de analiză la echipa internă constituită pentru perioada alegerilor”, a precizat Mihai Rotariu, Manager Direcția Comunciare DNSC.

„ANCOM confirmă că a primit plângerea de la Nicușor Dan. Sesizarea va fi analizată și vom oferi un răspuns în cel mai scurt timp”, au precizat reprezentanții instiuției.

Nicușor Dan: „Nu pot să îmi mai folosesc conturile pe social media”

„Suntem în situația în care de o zi nu pot să îmi mai folosesc conturile pe social media pentru că sunt invadate de sute de mii de conturi false”, a spus, miercuri, într-o conferință de presă organizată la sediul său de campanie, Nicușor Dan.

„Unde este statul român? Noi am avut niște alegeri anulate pentru că prin mijloace cibernetice rezultatul alegerilor a fost deturnat. Evident că imaginea României a avut mult de suferit. Am avut promisiuni ale statului român că această situație nu se va mai repeta”, a declarat el.

Ultimele știri

Salariul minim brut ar putea trece de 5.000 de lei în 2027. Angajatorii spun că statul ia partea leului din majorare

Din 300 de lei în plus la salariul minim, angajatul primește doar 100 de lei, restul se duce la stat, avertizează patronatele.

Ce a cerut România Pentagonului? Radu Oprea dezvăluie discuțiile cu Elbridge Colby

Ministrul Apărării, Radu Oprea, a discutat cu oficialul american Elbridge Colby despre prezența trupelor SUA în România și apărarea Mării Negre.

Reacția Guvernului României după atacurile venite din Germania, de la șefa AfD: „Respingem orice instrumentare în scop politic”

MAE respinge orice instrumentare politică a prezenței românilor în UE, după acuzațiile lidera AfD, Alice Weidel.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine