Filiala din România a unei companii de pe lista neagră a Uniunii Europene performează în afaceri cu statul. Firma stă bine la încasări, dar scârțâie la finalizarea lucrărilor. Vă prezentăm povestea unei afaceri cu probleme de la început la sfârșit. Dincolo de problemele „europene”, compania a mai avut emoții și cu Consiliul Concurenței din România.
Întârzieri fără precedent în Târgu Mureș.
În august 2023 Primăria din Târgu Mureș semna un contract pentru modernizarea transportului public din oraș. Valoarea inițială a afacerii era de 39 de milioane de lei . Banii se duceau către Multiinvest AG Antreprenoriat General și Kontron Services Romania
Durata contractului era de 12 luni, dar la o jumătate de an de la semnare a început sarabanda actelor adiționale. După șase documente care reconfigurează afacerea, prețul a crescut puțin, iar durata de finalizare a lucrărilor a explodat. De la 12 luni, firmele care încasează de la primărie au ajuns la 40 de luni.
Practic, autoritățile de la Târgu Mureș au permis întârzieri uriașe fără niciun fel de penalitate pentru Multiinvest AG Antreprenoriat General și Kontron Services România.
Legături strânse cu Rusia.
Filiala din România a Kontron Services a fost amendata în 2023 de Consiliul Concurenței cu 3,2 milioane euro pentru trucare de licitatii. Un lucru destul de grav, însă suspiciunile provocate de compania mamă la nivel european depășesc cu mult neregulile din România.
În 2023 jurnaliștii de la Politico au publicat un articol în care prezintă dovezile cum cei de la Kontron trimiteau echipamente de telecomunicatii avansate către Federația Rusă, acest lucru în ciuda sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.
Această infrastructură tehnologică avansată poate fi folosită atât în scop civil cât și militar. Deși cei de la Kontron au dezmințit posibilitatea utilizării militare ale acestora, au anunțat întreruperea de livrări către Rusia.
Au încercat să fenteze sancțiunile UE.
Aceasta întrerupere a existat doar la nivel declarativ, deoarece aceștia au păstrat 48% din acțiunile filialei Iskra Technolgies din Rusia, împrumutând-o în continuare cu sume de bani
Mai mult de atât, prin intermediul filialei din Slovenia aceștia continuă să livreze echipamente masiv in Kazakhstan, ridicând suspiciuni că acestea ar putea ajunge în Rusia. Nu în ultimul rând, Iskra Technolgies lucrează alături de alte companii licențiate de FSB.
În urma acestora Comisia Europenă a trecut pe lista neagră filiala din Rusia, iar membri ai parlamentului european au cerut oficial guvernelor naționale din Germania și Slovenia să-i cerceteze și monitorizeze pe cei de la Kontron.
