Scumpiri și întârzieri astronomice la lucrările în fieful lui Bolojan! Află ce firme sunt preferate de autoritățile din Oradea

Firma condusă de fiul unui controversat afacerist și compania unui inculpat dintr-un dosar celebru și-au dat mâna la Oradea. Cele două companii au pus mâna pe o afacere de multe milioane. Lucrările întârzie, dar asta nu împiedică autoritățile să acorde și mai mulți banii antreprenorilor cu istorii penale.

Întârzieri și scumpiri repetate pentru preferații primăriei

Contractul a fost atribuit consorțiului format din Madlev Cons SRL, Campeador SRL, Constructorul Salard SRL și Eud Drumconstruct SRL în mai 2023. Consorțiu a mai primit și alte contracte de la Primăria Oradea. Perioada de execuție stabilită a fost de 24 luni și prețul de 88 milioane lei. Criteriul de atribuire principal a fost componenta financiară. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în iulie 2023, astfel lucrările ar fi trebuit să fie încheiate în vara lui 2025.                                                                              

Astăzi autoritățile anunță că finalizarea va avea loc în decembrie 2026, adică este vorba de o întârziere de 17 luni. În SEAP întârzierile nu sunt semnalate, ci doar scumpirile. Prețul contractului a fost modificat de la 88 la 108 milioane lei pe parcursul a 15 acte adiționale. Concluzia este că nu s-a respectat principalul criteriu de atribuire, iar autoritățile nu numai că nu au sancționat acest lucru. Oamenii lui Bolojan au premiat practic, întârzierile.

campeador licitație

Fiul „Fierăstrăului Codrilor” câștigător la Oradea

Patronul Campeador SRL, Florin Larionesi este trimis în judecată de DNA pentru dare de mită. Procurorii DNA au deschis dosarul în 2025, acuzându-l pe acesta că a mituit președinta comisiei de evaluare pentru a-i atribui lucrările de la Muzeul Național de Istorie  Transvilvania.

Dosarul patronului de la Campeador urmează să fie judecat pe fond la Tribunalul București. Pe lângă acest dosar, a mai pierdut un litigiu cu primăria Cluj. A fost acuzat că a transformat garajele și parcările de la demisolul unui bloc în apartamente, pe care ulterior le-a vândut. Astfel aceștia au fost obligati să desființeze locuințele. Tatăl său este cunoscutul om de afaceri Traian Larionesi, patronul Frasinul SRL. Tatăl șefului de la Campeador este implicat în dosare de mare corupție. Traian Larionesi are la activ și defrișări ilegale fiind supranumit “Fierăstrăul Codrilor”.

Larionesi si Ciolacu

Scăpat de pușcărie de Curtea Supremă

Dumitru Ardelean, patronul Eud Drumconstruct,  a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un dosar de corupție în județul Sălaj. Acesta a fost acuzat că a atras în cercul său de interese financiare magistrați, profesori universitari și executori judecătorești. Scopul rețelei era obținerea de protecție judiciară pentru firmele sale aflate în insolvență, închirierea fictivă sau subevaluată de utilaje grele și spălare de bani.

Acesta a scăpat de acuzații la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a anulat rechizitoriul pe motivul nulității probelor. Prezența probelor și interceptărilor de la SRI au fost motivul principal al anulării dosarului. Această procedură s-a bazat pe deciziile CCR, care au interzis SRI executarea mandatelor de supraveghere în dosarele de drept comun.

Ultimele știri

Ciprian Ciucu anunță trecerea PNL în opoziție. „Asediul asupra PNL va continua”

Ciprian Ciucu spune că PNL trece în opoziție din necesitate, nu din convingere, și că „asediul asupra PNL va continua”.

Adrian Veștea îl atacă dur pe Ilie Bolojan. Acuză PNL că riscă soarta PNȚCD

Adrian Veștea îl acuză pe Ilie Bolojan că distruge PNL și avertizează că partidul riscă soarta PNȚCD, după votul pentru Guvernul Niculescu.

Guvernul recunoaște criza de la Dacia: Producția se prăbușește, locurile de muncă dispar. Ce măsuri sunt pregătite pentru Mioveni

Ministerul Economiei pregătește un plan de sprijin pentru Dacia, după avertismentele Renault privind pierderea competitivității producției din România.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine