Crin Antonescu
Crin Antonescu

Crin Antonescu a declarat luni, la Antena 3 CNN, că „România e în fața unor provocări și alegeri enorme”, explicând că suntem de câțiva ani sub „o lucrare tenace care a săpat cu rezultate spectaculoase la temelia încrederii românilor în democrație și în civilizația occidentală”. El a mai adăugat că în acest timp au apărut tot felul de teorii ale conspirației.

„Nu îl invidiez deloc pe cel care va fi președintele României, pe cel care este premierul României sau pe toți decidenții. Noi suntem în fața unor temeri, provocări, alegeri enorme. Nu vorbesc de marea alegere Occident-Rusia, că e simplă. E vorba de ce se întâmplă în UE, NATO, în raport cu Rusia și cu alții, de ce se întâmplă în interiorul nostru sub aspect legislativ, cum și cât ne apărăm libertatea, chiar prin unele măsuri care par de îngrădire a libertății”, a afirmat Crin Antonescu.

El a mai adăugat că „suntem sub o lucrare tenace, care a săpat cu rezultate spectaculoase la temelia încrederii românilor în democrație și în civilizația occidentală”.

„Noi suntem de trei, patru ani sub o lucrare tenace, care a săpat și sapă cu rezultate spectaculoase la temelia încrederii românilor în democrație și în civilizația occidentală. E un conspiraționism care a început încă de la Covid, care s-a extins în așa măsură legat de războiul din Ucraina încât tot domnul Georgescu a putut afirma că niciun ban din PNRR nu a intrat, de fapt, că au fost luați banii din România și au fost dați pe ascuns în Ucraina”, a mai spus Antonescu.

De asemenea, Antonescu a mai afirmat că „s-a băgat în capul românilor că nimic din Occident nu e bine, că totul din Occident e o minciună”.

„S-a băgat în capul românilor că ortodoxia noastră e, de fapt, ce face Putin în Ucraina, că Zelenski e cel care a generat acest război, că Biden a groparul păcii pe planetă, că pur și simplu războiul din Ucraina e o problemă a americanilor în care suntem și noi târâți. Nu putem să ignorăm cine a spulberat pacea lumii. Conspiraționismul ăsta care mocnește, care a crescut și se comportă ca o infecție, când vine vorba despre alegeri, vă dați seama cu cât spor funcționează?”, a mai explicat el.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *