CTP critică “concursul de slugărnicie” față de administrația Trump

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a lansat critici dure la adresa guvernanților români și a celor care se proclamă “suveraniști”, acuzându-i de o atitudine excesiv de servilă față de noua administrație americană condusă de Donald Trump.

CTP a menționat cazul fraților Tate ca exemplu principal al acestei atitudini, exprimându-și indignarea față de modul în care autoritățile române au gestionat situația.

“Am văzut la reprezentanți ai Guvernului și ai puterii acum în România un soi de concurs de slugărnicie față de Washington în momentul de față. Iar evenimentul cel mai semnificativ în direcția asta a fost trimiterea fraților Tate din România, fără măcar să existe o cerere oficială, o dorință exprimată oficial de Guvernul american, adică ne-am repezit în întâmpinarea dorințelor, când ele nici nu au fost exprimate,” a scris Cristian Tudor Popescu într-un editorial, conform B1TV.

Gazetarul a subliniat că nici Trump și familia sa, cu care frații Tate se lăudau că ar avea conexiuni, nu au intervenit în această situație. El a criticat și competiția aparentă între guvernanți și așa-zișii suveraniști pentru a câștiga favorurile administrației americane.

“Prin urmare, guvernanții români au intrat într-o competiție din asta de slugărnicie cu așa-zișii suveraniști, care se arată mai apropiați de un cumătru, de un vecin, de verișoara sorei nevestei lui Trump, să punem niște pile ceva la Trump!” a adăugat CTP.

Jurnalistul a făcut referire și la un articol din Wall Street Journal care critica politica comercială a lui Trump, descriind-o drept “cea mai idioată măsură din istoria comerțului mondial”, subliniind că această opinie vine chiar dintr-o publicație conservatoare.

“Iar noi facem un concurs cine-i linge mâna lui Trump dacă ajunge la ea primul…,” a comentat acid Cristian Tudor Popescu.

În același context, CTP a insistat că Statele Unite “nu au nici drept și nu pot interveni” în procesele electorale sau guvernamentale din România, adăugând că, în opinia sa, SUA nici nu ar fi interesate să influențeze rezultatul alegerilor românești.

Referitor la alegerile prezidențiale din România, Cristian Tudor Popescu a estimat că turul doi va aduce o confruntare între un candidat proeuropean și unul antieuropean, excluzând posibilitatea ca doi candidați din aceeași tabără ideologică să ajungă în finală.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Adrian Câciu critică majorarea TVA: „Va crea recesiune și contracție economică”

Deputatul PSD Adrian Câciu a lansat critici dure la...

S-a format „alianța suveraniștilor” cu 30 de membri. Cine participă și ce program au

Aproximativ 30 de parlamentari neafiliați, foști membri S.O.S. România...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine