Cum a apărut Vladimir Putin la slujba de Crăciun pe rit vechi / Gestul făcut de președintele rus despre care scrie presa de stat

Președintele rus Vladimir Putin a participat în noaptea de marți spre miercuri la slujba de Crăciun e rit vechi și a salutat „misiunea sfântă” a trupelor sale de a apăra Rusia, relatează Reuters. În timpul slujbei, a avut loc un „incident” cu decorațiunile din bradul de Crăciun, potrivit presei ruse de stat.

Slujbele de Crăciun ortodoxe rusești se țin în jurul miezului nopții, atrăgând credincioșii pentru liturghii. Putin a participat adesea la ceremonii mai mici, inclusiv în interiorul unei catedrale din Kremlin.

Potrivit agenției ruse de presă de stat TASS, Putin a participat toată noaptea la slujbă, care a avut loc la Biserica Marelui Mucenic Gheorghe Învingătorul, lângă Moscova.

Putin a purtat la biserică un costum elegant, închis la culoare, dar fără cravată. Toți militarii erau în uniformă de gală. Aceștia erau însoțiți de soții și copii, iar după slujbă, președintele rus s-a adresat personalului militar și familiilor acestora.

„Războinicii Rusiei au îndeplinit întotdeauna, ca și cum ar fi fost porunca Domnului, această misiune de a apăra Patria și poporul său, salvând Patria și poporul său”, a declarat Putin la biserică după slujbă.

„În Rusia, oamenii și-au privit întotdeauna războinicii ca pe cei care, ca și cum ar fi fost porunca Domnului, îndeplinesc această misiune sfântă”, a mai spus Putin.

TASS a remarcat că în timpul slujbei religioase, un ornament de Crăciun a căzut din brad. Putin l-a ridicat, s-a apropiat de brad și l-a agățat „cu grijă” la loc.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine