România este pe cale să își atingă obiectivul de a deveni exportator net de gaze până la sfârșitul lui 2026, potrivit declarațiilor făcute de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. Acesta a afirmat că depozitele de înmagazinare ar putea ajunge la 100% grad de umplere până în septembrie, datorită producției interne și importurilor reduse.
România a depozitat peste 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale, atingând 65% din capacitatea totală de înmagazinare.
Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a confirmat că România are înmagazinate 2,06 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 845 milioane metri cubi mai mult față de aceeași dată a anului trecut. Acest nivel reprezintă 65% din capacitatea totală de înmagazinare, de 3,170 miliarde metri cubi. Exportul de gaze ar putea aduce beneficii economice și energetice pentru România, dar și pentru regiunea Balcanică și Europa Centrală și de Est.
„Azi, 23 iunie, România are înmagazinate 2,06 miliarde metri cubi gaze, cu un procent de 65% din capacitatea totală de înmagazinare, de 3,170 miliarde, cu 845 milioane metri cubi mai mult faţă de aceeaşi dată a anului trecut”, a spus Ion Sterian, potrivit B1TV.
La începutul lunii iunie, Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, afirma că până în luna septembrie, depozitele de înmagazinare ar putea ajunge la 100% grad de umplere.
„Noi trebuie să ne obişnuim cu ideea că România va deveni exportator net de gaze la sfârşitul lui 2026. Să nu uităm că vom fi exportatori de gaze, iar gazele intră şi ies din România. Depozitele noastre în momentul de faţă sunt peste 60%. Sunt peste 1,9 miliarde metri cubi. Estimez că în septembrie stăm la 100%”, a spus, pe 8 iunie, Virgil Popescu.