Dacian Cioloș: E momentul ca noul preşedinte PNL să vină cu o propunere de premier, alta decât Florin Cîţu

Dacian Cioloș susţine că, deşi întâlnirea de parafare a PNRR cu şefa Comisiei Europene este găzduită de „Florin Cîţu, încă premier”, meritele pentru aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă „sunt ale tuturor celor care muncesc pentru o Românie modernă”.

Copreşedintele USR PLUS  Dacian Cioloș a cerut din nou că „este momentul ca noul preşedinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîţu”.

El spune că „USR PLUS are tot dreptul să fie mândru, ca partid, pentru aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.

„Am dovedit, ca partid, că atunci când avem în faţă un obiectiv uriaş suntem în stare să îl ducem la bun sfârşit nu doar onorabil, dar şi remarcabil. Doi oameni merită felicitări în mod special. Primul e Cristian Ghinea, care a muncit ca nimeni altul la acest proiect şi este artizanul formei finale a PNRR-ului României. Al doilea este Dragoş Pîslaru, care a coordonat trecerea PNRR prin Parlamentul European şi care, ca urmare a efortului său, a devenit unul dintre cei mai performanţi europarlamentari”, a declarat Dacian Cioloș.

„Pentru USR PLUS, este o dovadă mai mult decât relevantă despre forţa acestui partid care poate să performeze la orice nivel îşi propune să o facă. PNRR înseamnă şi o uriaşă muncă de echipă, un exerciţiu de planificare nu numai a fondurilor şi investiţiilor, dar mai ales a reformelor necesare pentru modernizarea României, o mobilizare extraordinară care a implicat ministere diferite, sute de oameni din administraţia publică centrală şi locală, din societatea civilă şi din mediul afaceri”, a spus Dacian Cioloș.

„Întâlnirea de parafare cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este găzduită de Florin Cîțu, încă premier. Dar meritele pentru această performanță sunt ale tuturor celor care muncesc pentru o Românie modernă”, spune Cioloș.

„Dincolo de acest moment, trebuie să ne concentrăm rapid pe implementare – sunt acolo zeci de investiții majore, reforme – unele cheie susținute de USR PLUS, care au făcut parte din programul nostru de guvernare – care fără USR PLUS în guvern au puține șanse de a fi concretizate. Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, acum, că au trecut alegerile în PNL, este momentul ca noul președinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîțu. Ar fi un început bun. Avem treabă”, a scris Dacian Cioloş, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine