daniel baciu proces evaluare pensii finalizat 99 la suta 900454 jpg

Mai este puțin până când românii vor primi, în plic, deciziile de recalculare. Însă până când aceste decizii vor ajunge, pensionarii stau cu sufletul la gură deoarece nu știu dacă vor primi, sau nu, bani în plus la pensie.

Recalcularea pensiilor este în plin proces, anunță autoritățile, care insistă asupra faptului că românii nu trebuie să facă nimic pentru asta.

”Încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dumnealor va fi recalculată. Da, dragii noștri! Fiecare pensie va fi recalculată.

Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta. Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informațiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid.

Românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârșitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate”, afirma, în urmă cu ceva vreme, Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, la Antena 3 CNN.

Procesul de recalculare a început la sfârșitul lunii martie

Iar, potrivit șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu, la sfârșitul lunii martie a început oficial procesul de recalculare a pensiilor.

”Azi am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii.

Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.

Suntem în linie dreaptă și hotărâți să facem dreptate pensionarilor după o viață întreagă de muncă!

Suntem determinați să respectăm termenul prevăzut de lege astfel încât pensionarii să primească veniturile majorate prin noua lege a pensiilor”, scria șeful Casei Naționale de Pensii la sfârșitul lunii martie.

Join the Conversation

3 Comments

  1. Cum sa nu invoce fraude când e vorba de Firea cea care musai trebuie să câștige primăria …
    Nu vedeți că s.a pus batista pe țambal in procesul azilelor de bătrâni nu mai e vinovată. Unde era inculpata până n gat acuma gata e ALBACA ZAPADA ..
    Cel mai rușinos e că nu lupta cinstit pentru primărie ,,findcă e convinsă că va pierde în fața lui Piedone cel care știe ce face și cum să facă să fie un om …mai ales un primar .care vrea sa fie bine pentru o urbe cum e Bucureștiul…Firea știe bine că va fi sancționată de alegători că nu crede nimeni că e nevinovată în privința a4zilelor groazei.. degeaba eaba se comportă e ca și cum nu știe despre ce se vorbește
    „””Eu sunt mic nu știu nimic ,,tata în pod belește oaia. „”” E imposibil sa mai fie în vreo funcție politica după ce s.a dovedit o criminala efectiv și mai ales atât de mediatizata la tv. ..
    E adevărat că dacă ai bani cumperi orice dar hai sa nu mințim poporul

  2. D-le Baciu,
    Nimic din ceea ce dați publicității nu este corect.
    Ati spus ca pensiile se vor da înainte de Paști!
    Nici vorba.
    Sunt pensionari care nu au primit pensia. Nici mama mea nu a primit-o.
    Asa faceți și deciziile de recalculare!!!!!
    Mai bine nu mai spuneți nimic.

  3. …nu știu de ce nu s-a stabilit un indice de majorare a pensiilor,astfel ca absolut toți pensionarii sa beneficieze de pensie mărită…nu mi se pre corect,ca unora de la 1 Septembrie sa le între 5-000 roni pensia lunara…iar alții nu primesc nimic,rămânând tot cu pensia mizerabila pe care o au!!!…eu de exemplu am 1500 pe luna….un țigan,care refuza sa lucreze primește bani de incluziune su in plus banii pentru purandei,care nu-s putin…ii oferă un venit mai mare pe luna decât mie,care sunt profesoara,am universitate,dar am lucrat doar 21 de ani….pentru STATUL ROMAN!!!…Este jenant este umilitor!!!…chiar dacă am vrut „sa îmi cumpăr vechimea”ca sa am stagiu de cotizare mai mare,este exorbitanta suma care trebuie sa o plătesc!!!….sincer va spun…este o bataie de joc!!!…tot cei cu pensii mari…tot cei cu pensi mari+ pensii speciale,sunt in câștig,ei vor avea pensii kilometrice….nu grosul,restul proștilor care am muncit pentru statul roman,ne-am lăsat sănătate și tinerețea,crezand ca la anii senectuții vom fi la adăpost!!!….este nedrept,este umilitor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *