Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, va fi judecat pentru trafic de influență. La doar câteva zile după ce a fost reținut și apoi transferat în arest la domiciliu, ancheta în cazul lui Dănuț Pop a fost finalizată și procurorii DNA au încheiat rechizitoriul.
Dănuț Pop ar fi primit 10.000 de euro în schimbul promisiunii că, având influenţă asupra unui deputat, l-ar putea determina să angajeze o persoană în funcţia de consilier.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat, preşedinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Conform procurorilor, în perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul ar fi pretins şi ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.021 euro, în patru tranşe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 şi 10.000 lei – februarie 2022)” au precizat procurorii DNA într-un comunicat, preluat de B1Tv.
„În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui deputat în Parlamentul României şi ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcţie de consilier la cabinetul deputatului respectiv. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, au mai precizat anchetatorii.
Astfel, Dănuţ Pop va fi judecat la Tribunalul București în stare de arest la domiciliu, cu sechestrul dispus de procurori asupra imobilelor și conturilor sale.