George Simion
george simion

Alianța pentru Unirea României și George Simion a rupt ușile Parlamentului în ciuda tuturor calculelor făcute pe bani mulți de analiștii celorlalte partide.

România deconectată

Liderii AUR au mizat pe oamenii speriați de „modernitățile” dosnice din occident care vin la pachet cu beneficiile aderării. Este vorba despre cetățenii care doresc familie tradițională, sunt mândrii că merg la biserică și doresc o Românie mai puternică. Ei au fost considerați „perimați” de analiștii tuturor competitorilor. Analiza a greșit, oamenii au votat și l-au trimis pe George Simion în Parlament.

România deconectată de analizele politrucilor care au făcut strategii în alegerile din 2020 a votat cu AUR după ce partidul a dus o campanie de Guerillă în mediul on-line. S-au axat cu precădere pe imaginea lui George Simion

Cifre spectaculoase pentru George Simion pe Facebook

Pagina lui George Simion are 560.000 de urmăritori. Mesajul de mulțumire al lui George Simion după exit-pool a strâns 27.000 de like-uri, 6800 de comentarii și 1800 de distribuiri. Spre comparație, mesajul de mulțumirea al lui Dan Barna a adunat 4700 de like-uri, 1300 de comentarii și numai 67 de distribuiri.

Cea mai devastatoare comparație este cu președintele Klaus Iohannis. Acesta a adunat în mesajul de dinaintea alegerilor 19.000 de reacții, 8100 de comentarii și 894 de distribuiri. Aceste cifre sunt și mai devastatoare dacă stăm să vedem că Iohannis are 1,8 milioane de abonați.

YouTube exploatat la maxim

Susținătorii AUR și ai lui George Simion au exploatat masiv și canalele de YouTube. Nu există videoclip al lui George Simion care să nu fie vizionat de 3 – 4000 de oameni. Spre comparație, ultimul video postat de PNL are 82 de vizualizări, iar penultimul a strâns 225 de vizualizări.

La fel, nici USR PLUS nu depășește 600 de vizionări în ultimele trei videoclipuri de pe YouTube. PSD are, la rândul său cifre modeste. Cu toate astea, social-democrații au înregistrat câteva videoclipuri cu sute de mii de vizualizări plătite având o campanie agresivă în care au investit sume mari.

A patra Românie „paralelă”

România „bipolarizată” între stânga și dreapta a dispărut odată cu aparițai USR. România „trifazică” a apărut când electoratul „de dreapta” s-a separat între tradiționaliști și cei care doreau „oameni noi”.

Odată cu alegerile din 2020, România a trecut în faza celei de-a patra dimensiuni. Electoratul lui George Simion a luat de la USR oamenii care doresc schimbarea clasei politice fără curcubee sau alte minuni progresiste, de la PSD oamenii care doresc patriotism dar nu se regăsesc în patriotul Ciolacu, de la PNL oameni care doresc reformă dar nu mai au încredere că vechii politicieni pot să o facă.

În general, electoratul AUR este cel care nu are nicio speranță că poate să acceadă la „butoanele” puterii și, pe cale de consecință, nu mai vrea ca vreun politician să fure, să facă jocuri politice sau să prospere. Rămâne de văzut dacă George Simion și ceilalți politicieni AUR vor reuși să corespundă criteriilor electoratului AUR.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *