Raluca Turcan, propunerea PNL la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, este singura femeie din Guvernul Cîțu. Ludovic Orban, liderul liberalilor, a spus că aceasta a fost decizia „fiecărui partener în parte”.

De ce este o singură femeie în Guvernul Cîțu? Răspunsul lui Ludovic Orban

„Acestea sunt propunerile de miniștri care au fost formulate de formațiunile politice care au constituit coaliția de guvernare. Din procedurile de desemnare, asta a fost decizia fiecărei formațiuni, respectăm decizia partenerilor noștri. În cazul nostru au fost evaluate mai multe candidaturi și asta a fost practic decizia care a fost luată de fiecare formațiune”, a declarat Ludovic Orban, președintele PNL, potrivit Digi 24.

Coaliţia condusă de premierul Florin Cîţu afirmă că „noua paradigmă economică a României va asigura sustenabilitatea finanţelor publice pe termen mediu şi lung”, iar în acest sens va avea loc şi o reformă a marilor sisteme de servicii publice şi corespunzător de cheltuieli publice.

Obiectivul de mandat al acestui guvern este operaţionalizarea Băncii Naţionale de Dezvoltare. Pe termen scurt vom înfiinţa Fondul Român de Invesţii, urmând ca cele două instituţii să fie ulterior integrate. Vor fi o prioritate digitalizarea şi simplificarea interacţiunii dintre instituţiile subordonate Ministerului Finanţelor Publice şi contribuabili prin continuarea şi extinderea proiectelor de debirocratizare la toate nivelurile, mai arată documentul. România se află în faţa unei oportunităţi istorice.

În perioada 2021-2027, Cadrul Financiar Multianual al UE şi programul Next Generation EU vor aduce ţării noastre aproape 80 de miliarde de Euro, care vor fi utilizate pentru investiţii în infrastructură, educaţie, sănătate, agricultură, mediu sau energie, precum şi pentru modernizarea marilor sisteme publice.  „Aceste fonduri vor sprijini relansarea şi transformarea economică a României. Astfel, politica bugetară se va baza şi pe atragerea masivă de fonduri europene, sprijinind mărirea potenţialului de creştere al economiei şi urmărindu-se revenirea graduală a deficitului bugetar sub 3 procente la orizontul anului 2024”, potrivit programului de guvernare.

 

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *