Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a explicat, la Antena 3 CNN, de ce nu se iau în calcul anii reali de vechime în muncă şi de ce pensiile sub 2.000 de lei nu vor creşte, în conformitate cu noua lege a pensiilor. În acest context, ministra a explicat criteriile care stau la baza recalculării subliniind că şi cei care o critică acum, dar şi pensionarii din România vor „constata adevărul”. În final, Oprescu a spus că legea pensiilor este o lege bună care va aduce predictibilitate şi stabilitate în sistemul public de pensii.
„Legea pensiilor reflectă contributivitatea. Dovada pentru ceea ce spun este cea mai mare pensie din România din sistemul public de pensii, care este a unui asigurat social, a unui contribuabil care a cotizat timp de 18 ani la sistemul public de pensii. A cotizat 18 ani, a avut venituri mari, veniturile reflectă contribuţia de asigurări sociale şi are cea mai mare pensie din România.
Repet, fie că discutăm de o persoană cu 18 ani stagiu de cotizare, fie că discutăm de o persoană cu 25-35 de ani stagiu de cotizare, depinde în primul rând, pentru că ponderea cea mai mare o au punctele de contributivitate care reflectă veniturile pe care pensionarul le-a avut. Apoi avem sigur punctele de stabilitate, care se adaugă pentru a răsplăti munca şi perioadele lungi de cotizare, astfel încât să avem predictibilitate şi stabilitate în sistemul public de pensii.
Acestea se dau pentru perioadele efectiv lucrate, doar pentru stagiile direct contributive, după 25 de ani de cotizare. Adică, ai muncit între 25-30 de ani vei avea 0,5 puncte suplimentare, ai muncit între 30-35 de ani vei avea 0,75 puncte suplimentare”, a spus Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii la Antena 3 CNN.
Ea a continuat subliniind că toţi au aclamat contributivitatea, inclusiv cei care critică legea pensiei acum.
„Au clamat-o, dar nu au făcut-o. Noi am făcut dreptate pentru români, iar acum pare că suntem supuși criticilor lor pentru fiindcă am făcut. Opinia mea este că legea pensiilor este o lege bună, că românii vor constata, fiecare dintre dânșii adevărul.
Inclusiv astăzi, românii care o primesc pensiile prin cont le vor primi şi vor vedea că pensia nu scade, şi cea mai mare parte a românilor vor primi pensiile în funcție de cât şi cum au muncit”, a mai spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.